studenţie
La Brașov, scumpirea cazării în căminele studențești este de 13 la sută la Universitatea Transilvania, spre nemulțumirea studenților. Aceștia reclamă condițiile în care sunt nevoiți să locuiască. În schimb, la Cluj, nici Universitatea Babeș-Bolyai, și nici cea Tehnică nu au crescut prețurile.
Universitatea din Bucureşti, prima din România în ceea ce priveşte angajabilitatea absolvenţilor şi reputaţia în rândul angajatorilor, arată unul dintre cele mai cunoscute clasamente din spaţiul academic la nivel mondial
Universitatea din Bucureşti (UB) este prima universitate din România în ceea ce priveşte rezultatele angajabilităţii absolvenţilor şi reputaţia în rândul angajatorilor, conform primei ediţii dedicate Europei a clasamentului Quacquarelly Symonds (QS) World University Rankings 2024 - Europe, unul dintre cele mai cunoscute clasamente din spaţiul academic la nivel mondial.
Speranțe la început de an universitar. Cum își văd studenții viitorul. La schimb, promisiuni
Studenţii s-au întors în facultăți și, pentru prima data în ultimii 2 ani, și-au putut vedea colegii față în față. Au început de luni un nou an universitar. Rectorii le promit viitorilor absolvenţi parteneriate cu firme care să-i angajeze încă de pe băncile şcolii, dar şi un sistem de predare digitalizat. Dincolo de promisiuni, tinerii se gândesc la prețurile tot mai mari ale chiriilor și își caută locuri de muncă.
Klaus Iohannis: Avem nevoie de toleranță ZERO în privința plagiatului, iar noile legi ale Educației trebuie să conțină prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o referire directă la ministrul demisionar al Educației Sorin Cîmpeanu, care și-a anunțat renunțarea la funcție după acuzații de plagiat, în discursul său de la festivitatea organizată la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". "Avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional", a spus președintele.
Universitățile și-au deschis porțile pentru noul an. Premierul Nicolae Ciucă: Modificările din Legile educației, o viziune orientată spre viitor
"Suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învăţământ, iar modificările pe care le aducem prin Legile educaţiei naţionale reflectă o viziune orientată spre viitor", a subliniat premierul Nicolae Ciucă, cu ocazia deschiderii anului universitar. "Integrarea viitorilor absolvenţi pe piaţa muncii este primul lor pas în carieră, iar de acest moment depinde parcursul lor profesional", a menționat el.
Probele practice, în condiții speciale la Facultatea de Medicină Veterinară din București
La Facultatea de Medicină Veterinară din București s-au reluat cursurile. Doar pentru o săptămână! Studenţii pot veni la orele de laborator în condiţii cu totul speciale şi astfel îşi pregătesc examenele.
Universităţile rămân fără studenţi. Ministrul Educației spune că o soluție ar fi să aducem studenți străini
Învățământul universitar s-ar putea confrunta, în curând, cu o situație nouă pentru România! Numărul celor care vor să studieze în țară este în continuă scădere așa că multe universități ar putea fi închise peste doar trei ani. O soluție ar fi să aducem studenți străini, spune ministrul Educației, îngrijorat și de numărul mic de absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat.
Oferte de studii în străinătate. În topul preferințelor, universități din Marea Britanie și Olanda
De teamă că vor ajunge șomeri cu diplomă în țara lor, tot mai mulți tineri români vor să-și termine studiile în străinătate. La târgul de universități organizat la Sala Palatului din Capitală, sute de liceeni s-au familiarizat cu sistemele educaționale din afară. Iar mulți dintre ei și-au ales deja viitorul. În topul preferințelor, pe primul loc rămâne Marea Britanie.
70 de universităţi din străinătate au venit să-și prezinte oferta la București
Tot mai mulți elevi români își doresc să studieze în străinătate. Sunt dezamăgiți de felul în care se face școală la noi și știu că o facultate făcută afară le poate deschide multe uși. Taxele pornesc de la 2 mii de euro pe an și pot depăși 10 mii de euro, dar asta nu-i descurajează. Reprezentanți a zeci de universități din străinătate au venit la București să-și prezinte ofertele.
- 1
- 2

