„Micile atenţii” pe care le-au dat în maternitate şi comportamentul personalului medical, în topul nemulţumirilor gravidelor

Şase din 10 femei care ajung într-o maternitate de stat recunosc că au dat „mici atenţii” atunci când au fost internate pentru a da naştere. Un număr similar de proaspete mămici se declară nemulţumite de infirmiere şi de asistente, pe care le acuză de lipsă de comunicare, de indiferenţă şi de comportament inadecvat cu bebeluşii.

De ce recidivează cancerul de sân? Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă mai bine pentru ca pacientele să poată beneficia de tratamente mai bune

Riscul de recurenţă planează asupra femeilor care au învins cancerul mamar, uneori până la 20 de ani de la primirea primului diagnostic. Un studiu publicat miercuri încearcă să identifice persoanele cele mai expuse acestui risc, pentru ca acestea să poată beneficia de tratamente mai bune, relatează AFP, citată de Agerpres.