Studenți la Medicină, implicați într-o rețea de droguri. 11 suspecți au fost reținuți

Flagelul drogurilor a ajuns până la nivel universitar, în vestul țării. Chiar studenți de la Facultatea de Medicină și Farmacie din Timișoara vindeau stupefiante de mare risc. Polițiștii au descoperit o rețea din care făceau parte atât tineri români, cât și cu cetățenie tunisiană și au organizat mai multe percheziții. 11 suspecți au fost reținuți în urma audierilor. Atenție, detaliile care urmează va pot afecta emoțional!

Schemă de personal suplimentată la Secția antidrog din DIICOT. Serviciu specializat în combaterea traficului stradal de stupefiante în București și Ilfov. Birou special pentru Constanţa şi Tulcea

Schema de personal a Secţiei antidrog din cadrul DIICOT va fi suplimentată cu 25 de posturi, pentru București și Ilfov va fi înființat un serviciu specializat în combaterea traficului stradal de stupefiante, iar pentru județele Constanța și Tulcea va fi format un birou antidrog. Sunt câteva dintre măsurile aflate pe masa premierului la ședința săptămânală de guvern.

Captură record de droguri în România: 200 de kilograme de heroină și peste 100 de kilograme de ecstasy. Surse judiciare spun că ar fi vorba despre o grupare infracțională kurdă

Aproape 200 de kilograme de heroină și peste 100 de kilograme de ecstasy au capturat polițiștii și procurorii antidrog, care au reușit să anihileze o celulă a unei grupări de traficați kurzi care acționa de pe teritoriul Turciei. Pastilele de ecstasy erau ascunse într-o parcare din județul Argeș, despre care surse judiciare spun că era folosită ca punct de depozitare pentru drogurile transportate între Occident și Orient.

Agenţia Naţională Antidrog: Regândirea rolului instituţiei pentru gestionarea eficientă a consumului de droguri, prioritate a MAI

Regândirea rolului Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) pentru gestionarea eficientă a fenomenului consumului de droguri, pentru a fi eliminate suprapunerile de competenţe cu alte instituţii ale statului şi pentru a creşte eficienţa activităţilor instituţiei şi partenerilor cu atribuţii în domeniu reprezintă o prioritate a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), potrivit unui comunicat al ANA, transmis Agerpres.