Iarna primăvăratică omoară albinele. Păcălite de temperaturile neobișnuite, părăsesc stupii în căutarea florilor. Apicultorii se tem că va fi încă un an slab pentru producția de miere

Păcălite de temperaturile mari din timpul zilei, albinele părăsesc stupii în căutare de mâncare. Pentru că nu găsesc hrană și sunt epuizate, nu mai reușesc să se întoarcă. Proprietarii se tem că la primăvară vor găsi stupii goi și că producția de miere va scădea anul acesta.