Sturionii sălbatici din Delta Dunării, studiați de cercetători americani

Cercetătorii americani sunt interesaţi de situaţia canalului Bâstroe şi legătura cu canalul Chilia, în scop ştiinţific. Aici găsesc specii de sturioni sălbatici care pot fi studiaţi pe perioade lungi de timp. În România nu există încă un studiu complet despre aceste specii pentru care pescuitul este interzis de 13 ani.

Războiul caviarului în România. Braconajul sturionilor este greu de oprit, pentru că instituțiile nu se înțeleg între ele

România a fost un mare producător de caviar. Acum, avem doar braconieri care prosperă din pescuitul ilegal de sturioni. Icrele negre, care se vând - de asemenea ilegal - şi cu 10 mii de euro kilogramul, înseamnă o avere. Pescuitul sturionilor este interzis până în 2021 şi există în derulare un program de microcipare şi monitorizare a celor mai scumpi peşti din Dunăre. Dar toată munca cercetătorilor poate deveni inutilă din cauza neînţelegerilor dintre instituţii.