Administraţia Biden ia în considerare să folosească un program de granturi al Departamentului de Stat pentru a trimite ajutor militar suplimentar Ucrainei, a afirmat joi un oficial american, potrivit Reuters.
Criza politică de la Washington ar putea ameninţa ajutorul american pentru Ucraina, a sugerat pentru prima dată preşedintele american Joe Biden, promiţând miercuri un "discurs major" despre importanţa "extremă" a sprijinului militar şi financiar pentru Kiev, transmite AFP.
Statele Unite au anunţat miercuri că au furnizat Ucrainei muniţie de calibru mic care a fost confiscată în timpul transferului acesteia din Iran către rebelii houthi din Yemen, pe care Teheranul îi sprijină, transmite AFP.
Liderul ucrainean a petrecut ziua de joi la Washington unde a avut întâlniri cu președintele Biden și membrii congresului pentru a-i convinge să continue să susțînă Ucraina. Și nu a plecat cu mâna goală: un nou pachet de asistență financiară de peste 300 de milioane de dolari și promisiunea că într-o săptămâna armata să va primi tancurile moderne Abrams.
Preşedintele american Joe Biden a cerut joi Congresului să voteze o asistenţă suplimentară de 13 miliarde de dolari pentru cheltuielile militare legate de Ucraina, potrivit unei informări din partea directoarei Oficiului pentru Buget al Casei Albe, Shalanda Young, informează AFP.
Casa Albă a anunţat miercuri un nou pachet de ajutor pentru Ucraina, cuprinzând sisteme de apărare aeriană, muniţie şi alte echipamente militare în valoare de 300 de milioane de dolari, relatează Reuters.
Statele Unite au anunţat o nouă tranşă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 2,6 miliarde de dolari, inclusiv rachete antiaeriene Patriot şi muniţii de artilerie, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Statele Unite au respins miercuri plângerile Rusiei, care a criticat anunţul privind livrarea Ucrainei de muniţie care conţine uraniu sărăcit de către Marea Britanie, transmite AFP.
Ministerul de Externe de la Kiev a anunţat că l-a invitat pe guvernatorul Foridei, Ron DeSantis, să viziteze Ucraina pentru a "înţelege" invazia rusă, după ce politicianul american ce se profilează drept aspirant la candidatura republicană pentru Casa Albă a apreciat că apărarea Ucrainei nu face parte din "interesele vitale" ale SUA, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.