Exercițiu militar americano-japonez pe o insulă din Pacific. A fost prima dată când o astfel de operațiune nu s-a desfășurat într-o zonă de antrenament a armatei

Militarii americani și japonezi au simulat ocuparea unei insule din Oceanul Pacific. Astfel de exerciții au loc de două ori pe an și au ca scop îmbunătățirea modului în care cele două armate luptă împreună. Cu o armată a Chinei din ce în ce mai puternică, zona Pacificului de Vest este una fierbinte atât pentru japonezi, cât și pentru americani.

Prietenul loial al lui Putin lovește din nou. Medvedev îl ia la țintă pe premierul Japoniei: "Ar trebui să-şi facă harakiri"

Prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, "a trădat memoria sutelor de mii de victime ale bombardamentelor americane asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki" şi din acest motiv "ar trebui să-şi facă harakiri", a declarat fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, informează Reuters şi TASS.

Japonia își dublează cheltuielile pentru apărare. Este cea mai mai mare investiție în forțele armate pe care o face după al doilea război mondial

Japonia își dublează cheltuielile cu apărarea pentru următorii cinci ani. Vorbim de peste 50 de miliarde de dolari, cea mai mare investiție în forțele armate pe care o face această țară după al doilea război mondial. SUA și Japonia vor coopera și în domeniul protecției spațiale, pentru a preveni un atac al unei puteri străine. Referirea este la China, pe care Statele Unite o identifică drept cea mai mare din punct de vede strategic din Asia.