Declarații istorice la Sibiu. Iohannis: Am avut un summit al unităţii. Tusk: M-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dvs. Juncker: Consiliul European a arătat o unitate solidă

Sibiul a fost azi capitala politică a Uniunii Europene, pentru că aici s-au reunit şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană. La finalul summitului, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o conferință de presă comună cu președintele Consiliului European, Donald Tusk și cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Liderii europeni au adoptat Declarația de la Sibiu

Declarația conține 10 puncte, 10 promisiuni față de cetățenii europeni. În primul rând, se vorbește de apărare comună, dar în același timp, liderii europeni se angajează să protejeze „modul de viață european, democrația și statul de drept”, dar și "viitorul următoarelor generații de europeni".

"Vom apăra o singură Europă!" Summit istoric la Sibiu al celor 27 de șefi de stat și de guvern din UE. Cum au sărbătorit liderii Uniunii Ziua Europei în România

Cei 27 de șefi de stat și de guvern ai Uniunii Europene s-au reunit, de Ziua Europei, la Sibiu. Cuceriți de oraş şi de căldura românilor, liderii europeni și-au surprins gărzile de corp și au mers în mijlocul oamenilor să îi salute. Le-au spus că, indiferent de familia politică din care fac parte, în Europa ne este mai bine uniți decât divizați. Iar Uniunea Europeană trebuie păstrată ca un teritoriu al păcii și bunăstării. Summitul European de la Sibiu a fost transmis în exclusivitate de Televiziunea Română, partenerul oficial al evenimentului. Pregătirile au început acum un an, iar transmisiunea evenimentului istoric a fost asigurată de o echipă de top formată din zeci de tehnicieni și specialiști în televiziune.

Iohannis în PE: O Europă cu mai multe viteze, o Uniune a cercurilor concentrice nu sunt o soluție. Românii au voința și forța de a merge pe drumul european asumat

"Pledez ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate și pentru calea europeană comună în eforturile de consolidare a proiectului european", a spus preşedintele României în faţa Parlamentului de la Strasbourg. Klaus Iohannis a făcut o scurtă referire la problemele din țară, unde legile justiției se dezbat și se modifică de câteva luni, într-un mod tensionat. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că e nevoie de consens pe statul de drept, pentru a nu fi efecte negative pentru aderarea la Schengen.