Talibanii au ieşit în parcul de distracţii din Kabul

Campania prin care talibanii vor să arate lumii întregi că nu există motive de îngrijorare în ceea ce-i priveşte devine comică, pe alocuri. Ca să demonstreze că sunt şi ei oameni, talibanii au ieşit în parcul de distracţii din Kabul şi au redevenit pentru câteva ore copii.

Tinerii din Kabul speră ca talibanii să nu interzică jocurile video

Care va fi atitudinea talibanilor faţă de jocurile video? Este întrebarea care îi macină pe mulţi adolescenţi şi tineri afgani care găsesc în sălile de jocuri unul dintre puţinele moduri de a-şi petrece timpul liber. Iar patronii acestor internet cafeuri nu ştiu cum îşi vor mai câştiga pâinea dacă talibanii decid că asemenea activităţi contravin legilor islamice.

Oficiali de la Pentagon: Liniile de comunicare dintre SUA și talibani rămân deschise, pentru evacuările din Kabul

Talibanii trebuie să se decidă dacă vor să fie recunoscuţi de comunitatea internaţională, a declarat preşedintele american Joe Biden într-un interviu pentru postul ABC. El a spus că nu crede că gruparea și-a schimbat convingerile sale fundamentale. Între timp, oficiali de la Pentagon au dat asigurări că toți cei care au sprijinit armata americană vor fi evacuați din Kabul și au declarat că misiunile în teren sunt extrem de dificile.

Scene sfâșietoare pe aeroportul din Kabul. Femeile își dau copiii militarilor americani, peste gardurile de sârmă, mulțimea este ținută la distanță cu focuri de armă

Sunt scene sfâșietoare pe aeroportul din Kabul, luat cu asalt de mii de afgani care vor să plece din țară, de frica talibanilor. Femeile își dau copiii peste gardurile de sârmă, mulțimea este ținută la distanță cu focuri de armă, trag soldații americani, trag și talibanii și totul este haos. Vă atenționăm, urmează imagini cu impact emoțional!

Haos pe aeroportul din Kabul. Trupele americane şi forţele talibane au tras focuri de armă. Statele occidentale au accelerat evacuările

Afganistanul nu va fi o democraţie, ţara urmează să fie condusă conform legii islamice. Declaraţia a fost făcută aseară de un responsabil înalt al mişcării într-un interviu pentru Reuters. Între timp, haosul se menţine pe aeroportul din Kabul şi în împrejurimi. Atât trupe americane cât şi forţe talibane au tras focuri de armă în aer pentru a ţine mulţimea sub control. Mai multe state occidentale au accelerat operaţiunile de evacuare. În urmă cu puţin timp, oficiali de la Pentagon au dat asigurări că toţi cei care au sprijinit armata americană vor fi evacuaţi. Pe de altă parte, americanii nu au capacitatea de a aduce persoane din afara aeroportului.

Talibanii dau declaraţii liniştitoare. În aeroportul din Kabul continuă evacuările străinilor şi afganilor care vor să plece din ţară

În capitala afgană Kabul a revenit liniştea. Este "un calm resemnat", aşa transmit corespondenţii de presă după iureşul ultimelor zile, care a luat prin surprindere o lume întreagă. Talibanii, care au pus stăpânire pe aproape toată ţara, fac declaraţii liniştitoare, iar evacuarea străinilor şi a afganilor, care vor să plece din ţară, se face acum în ordine, fără scenele incredibile de haos înregistrate la începutul săptămânii.