talibani
Securitatea în Afganistan s-a îmbunătățit considerabil în ultimul an, cu talibanii la putere. Asta și pentru că tocmai cei care puneau bombe pe șosele, trimiteau sinucigași și răpeau civili au devenit conducătorii țării, spun analiștii. Chiar și așa, datele Națiunilor Unite arată că, în 10 luni, în Afganistan au murit sau au fost răniți peste 2.100 de civili, cei mai mulți în urma atacurilor Daesh-Khorasan. Un reportaj exclusiv din Kabul de Adelin Petrișor și Mihai Florea.
EXCLUSIV Afganistan, un an sub talibani | Sărăcia, cea mai mare problemă: "Mulțumesc lui Dumnezeu, viața e bună, dar nu găsești de muncă". Pe cine dau vina autoritățile. Un reportaj de Adelin Petrișor și Mihai Florea
Sărăcia este poate cea mai mare problemă cu care se confruntă guvernul taliban la un an după ce a preluat controlul Afganistanului. Potrivit Națiunilor Unite, în jur de 900.000 de slujbe au dispărut de când talibanii au venit la putere, iar zeci de milioane de afgani trăiesc în sărăcie lucie. Analiștii occidentali susțin că țara asiatică supraviețuiește în mare parte datorită ajutoarelor date de ONU și de puterile occidentale. O echipă a Știrilor TVR a încercat să vadă cum trăiesc afganii obișnuiți. Un reportaj exclusiv din Kabul de Adelin Petrișor și Mihai Florea.
Serie de reportaje exclusive din Afganistan, din 24 septembrie, la TVR INFO
De sâmbătă, 24 septembrie, TVR difuzează o serie de reportaje realizate de trimişii noştri speciali în Afganistan: Adelin Petrişor şi Mihai Florea. A fost pentru prima dată când o echipa din România a filmat acolo, de la preluarea puterii de către talibani. Recent, Organizaţia Naţiunilor Unite a atras atenţia că încălcarea sistematică a drepturilor omului în Afganistan arată că talibanii se îndreaptă spre un regim autoritarist.
Afganistan: Două femei au fost ucise cu focuri de armă de talibani în timpul unei percheziţii
Două femei au fost împuşcate mortal de talibani în timpul percheziţionării unei case în sudul Afganistanului, au anunţat marţi un responsabil religios şi un reprezentant al administraţiei locale, informează AFP.
O echipă a Știrilor TVR a filmat în premieră în Afganistanul controlat de talibani | Urmăriți reportajele exclusive în Telejurnalele TVR INFO
La un an de la preluarea puterii în Afganistan, guvernul taliban nu este recunoscut de nicio țară de pe glob. Cei care erau responsabili de atacuri sângeroase, de răpiri și decapitări răspund acum de viața a 40 de milioane de oameni.
ONU: Afganistanul se îndreaptă spre un regim autoritarist. Femeile și fetele - ținta agresiunilor comise de talibani
ONU atrage atenţia că încălcarea sistematică a drepturilor omului în Afganistan arată că talibanii se îndreaptă spre un regim autoritarist. În special femeile şi fetele sunt ţinta agresiunilor comise de talibanii care atacă inclusiv angajaţii misiunii ONU. Trei colaboratoare au fost reţinute fără nici un motiv. Talibanii neagă toate acuzaţiile.
Criză umanitară de proporții în Afganistan | Adelin Petrișor, din Kabul: Am vorbit cu un zilier care câștigă 50 de afgani pe zi, echivalentul a 3 lei, cu care trebuie să își întrețină familia
Afganistanul se confruntă cu o criză umanitară care care s-a intendificat în ultimele luni, iar economia este într-o stare proastă după ce talibanii au preluat puterea, în timp ce sancțiunile internaționale complică ajutorul extern.
Adelin Petrișor, trimis special al TVR la Kabul: Peste tot în oraș, la tot pasul, sunt puncte de control ale talibanilor
Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul comis luni la Ambasada rusă din Kabul. Un terorist kamikaze s-a detonat lângă intrare. Au murit şase oameni, doi diplomaţi ruşi și patru cetăţeni afgani. Rusia este printre puținele ţări care mai au ambasadă la Kabul, după preluarea puterii de către talibani. Autoritățile afgane spun că au relații bune cu Moscova și că vor proteja mai bine sediul ambasadei. Trimisul special al TVR în Afganistan, Adelin Petrișor, are detalii.
Corespondență din Afganistan: Ministrul de externe taliban l-a sunat pe Serghei Lavrov și l-a asigurat că va face tot posibilul să îi prindă pe autorii atentatului de la Ambasada Rusiei
Rusia este printre puținele ţări care mai au ambasadă la Kabul, după preluarea puterii de către talibani. Autoritățile afgane spun că au relații bune cu Moscova și că vor proteja mai bine sediul ambasadei.

