Istoria regalităţii, istoria exilului românesc sau Revoluţia română, la Târgul de carte Gaudeamus

Fie că tratează istoria regalităţii, cea a exilului românesc sau Revoluţia română, cărţile cu subiecte din istoria modernă a României au ocupat şi anul acesta un segment important la Târgul Gaudeamus. Printre autori este şi o scriitoare americană, iubită de adolescenţi, care a făcut cunoscut în lume ce s-a întâmplat în timpul Revoluţiei Române, dar şi câţiva autori regali: Regina Maria - cu noi însemnări din anii '30, Principesa Sofia şi Principele Radu.

Hârtia e mai scumpă, și cărțile ne costă mai mult. La Târgul de Carte Gaudeamus sunt şi reduceri: de la 20, la 70 la sută

Mii de volume, pentru cititori mari și mici, așteaptă să fie luate acasă, la Târgul de carte Gaudeamus. Sunt multe care abia au văzut lumina tiparului, altele se vând la preţ redus doar în această perioadă. Și cărțile sunt din ce în ce mai scumpe, după ce prețul hârtiei a crescut și cu 50 la sută. Suntem pe ultimul loc în Europa la capitolul lectură, dar cititorii fideli nu se lasă.

Târgul de carte Gaudeamus, din nou în format exclusiv online. 82 de standuri virtuale ale editurilor, peste 100 de evenimente organizate de la distanță

Este în plină desfășurare a 28-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus, organizat de Radio România. Întâlnirea dintre cititori și scriitori are loc și în acest an doar în spațiul virtual, din cauza pandemiei. Peste 80 de edituri le propun iubitorilor de carte apariții eveniment sau cele mai vândute cărți din ultima perioadă. Reducerile sunt și ele pe măsură.

Oradea: Primul Târg de carte, deschis de la începutul pandemiei

40 de edituri din ţară îşi expun zilele acestea titlurile la primuL Târg de carte organizat de la începutul pandemiei. La Oradea are loc zilele acestea a 7-a ediție a târgului Gaudeamus. Cei care doresc să participe trebuie să prezinte dovada vaccinării anti-Covid, rezultatul unui test PCR sau antigen, sau să facă dovada că au trecut prin boală.

Târgul Gaudeamus durează anul acesta o lună și se va desfășura exclusiv online

Premieră pe piaţa de carte. Târgul Gaudeamus are o ediție de o lună în acest an. Exclusiv online. Editori, scriitori şi cititori, cu toţii sunt conectaţi la internet. Lansările de carte sunt programate la ore precise, iar participarea este deschisă oricui. Şi, ca la orice târg de carte, cărţile au preţuri speciale.