teatru
Gala Premiilor UNITER a avut loc în Sala Mare a Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara. Au primit distincţii cei mai importanţi creatori din lumea teatrului dar şi cei care susţin artele spectacolului.
A murit Sanda Manu. Regizoarea avea 89 de ani
Sanda Manu, regizor de teatru şi profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat actriţa Oana Pellea pe pagina ei de Facebook.
27 martie, Ziua mondială a teatrului. Samiha Ayoub: Niciodată nu am fost atât de strâns legaţi unii de alţii ca astăzi, dar, în acelaşi timp, lumea noastră nu a fost niciodată atât de în dizarmonie
„Mă adresez vouă astăzi, nu însă doar pentru a rosti vorbe, şi nici măcar pentru a-l celebra pe acest părinte al tuturor artelor – „teatrul” –, cu ocazia Zilei sale Mondiale. Vă invit mai degrabă să vă ridicaţi cu toţii împreună, mână în mână şi umăr la umăr, pentru a striga din răsputeri, aşa cum facem pe scenele teatrelor noastre, şi a ne trimite cuvintele să trezească conştiinţa întregii lumi, pentru a căuta în noi esenţa pierdută a umanităţii: aceea a unei fiinţe libere, tolerante, iubitoare, empatice, blânde şi deschise, capabilă să respingă această josnică imagine a brutalităţii, a rasismului, a conflictelor sângeroase, a gândirii unilaterale şi a extremismului. Fiinţele omeneşti au călcat pe acest pământ şi sub acest cer timp de mii de ani – şi vor continua să calce” transmite actriţa egipteană Samiha Ayoub.
„Cea mai tare petrecere din oraș”. Comportamentul abuziv al publicului obligă producătorii de teatru britanici să modifice tonul reclamelor
Operatorii și producătorii de teatru britanici își schimbă strategia de marketing pe măsură ce comportamentul scandalos se intensifică, scrie The Guardian.
Piesa de teatru "Eu nu am furat niciodată nimic", despre viața în anii comunismului, se joacă la Muzeul Național al Țăranului Român. Echipa e formată din oameni născuți după 1989
"Eu nu am furat niciodată nimic", e titlul unei piese de teatru care încearcă să recreeze viața omului simplu în anii comunismului. Spectacolul a avut premiera într-un spațiu cât o sufragerie, din demisolul Muzeului Național al Țăranului Român. Întreaga echipă, regizor, actori, tehnicieni, e compusă din oameni tineri, născuți după 1989.
Klaus Iohannis a decorat câteva personalități și instituții culturale. "România va acorda și în continuare sprijin autorităților și cetățenilor din R. Moldova, inclusiv în domeniul culturii și cel al educației"
Președintele Klaus Iohannis a decorat vineri, de Ziua Culturii, mai multe personallități și instituții culturale. Eugenia Vodă, realizatoarea emisiunii "Profesioniștii" de la TVr a fost decorată cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.
A murit actriţa Sanda Toma, "unul dintre membrii cei mai importanţi ai familiei Teatrului de Comedie"
Actriţa Sanda Toma a murit la vârsta de 88 de ani, au anunţat reprezentanţii Teatrului de Comedie, sâmbătă, 26 noiembrie 2022.
A început Festivalul Național de Teatru. O expoziție-document dedicată lui Ion Caramitru a fost vernisată în deschiderea evenimentului. Anul acesta este invitat și un spectacol din Ucraina
A început Festivalul Național de Teatru, care adună peste 150 de spectacole şi evenimente legate de artele scenei. Timp de nouă zile, publicul poate participa din nou la evenimente, fără restricții sanitare.
Începe Festivalul Naţional de Teatru în cadrul căruia vor avea loc spectacole, dezbateri, expoziţii, lansări de carte
Spectacole din ţară şi străinătate, dezbateri, expoziţii şi lansări de carte vor avea loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru - ediţia a 32-a, eveniment care începe, astăzi, la Bucureşti.

