Bucurie pentru cei mici. Scufița Roșie s-a întâlnit cu copiii din Iași

Teatrul pentru copii și tineret "Luceafărul", din Iași a prins viață la începutul noului an. Astăzi actorii și regizorii i-au așteptat atât pe cei mici cât și pe cei mari în sala de spectacol. Aplauzele și glasurile de copii au însuflețit clădirea, care, în ultimele 2 luni, nu a mai găzduit niciun spectacol de teatru.

Mesajul lui Florin Piersic la final de 2020: Să fiți cu speranță că o să fie bine! Sunt, rămân și când nu o să mai fiu, al dumneavoastră

2020 a fost un an dificil pentru întreaga societate, iar scena românească a pierdut, din păcate, mai multe nume importante. Că să mergem înainte avem nevoie de optimism. Ne transmite de la Cluj unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai României: “Să aveți speranță că va veni un an mai bun”, este mesajul lui Florin Piersic la final de 2020.

Teatrul Național din Timișoara prezintă online, în premieră absolută, spectacolul „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese”

Teatrul Național din Timișoara își invită publicul on-line la un nou spectacol, a cărui premieră absolută va fi transmisă în direct de la Sala 2 sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 19,00 atât pe site-ul www.tntimisoara.com, cât și pe pagina de Facebook Teatrul Național Timișoara și pe YouTube.

Primăria din Botoșani vrea să împrumute bani pentru restaurarea teatrului “Mihai Eminescu”. Lucrările de reabilitare au început în 2012

Teatrul din Botoșani, poveste fără sfârşit! Urmează încă patru ani de aşteptări, pe lângă cei 8 scurşi până acum. Iată termenul dat de autorităţile din Botoşani până la finalizarea consolidării și restaurarii clădirii Teatrului “Mihai Eminescu”. Noul proiect tehnic, al treilea din 2012 incoace, a ajuns la primărie, dar aduce o notă de plată mai mare. Opt milioane de euro ar trebui pentru terminarea lucrărilor. Pe lângă fondurile europene ar mai fi nevoie de 3,5 milioane de euro, bani pe care primăria vrea să îi împrumute.