temperaturi ridicate
Comisia de dialog întrunită luni la Ministerul Educației, la care au participat inspectori și reprezentanți ai părinților, a votat menținerea datei fixate acum câteva luni, respectiv 9 septembrie, pentru începerea anului școlar 2019-2020. Mai departe, decizia îi aparține noului ministru, care poate modifica prin ordin de ministru sau poate să lase structura anului școlar așa cum a fost deja stabilită.
Vacanța de vara a elevilor ar putea fi prelungită, la cererea patronatelor din Turism. Reprezentanții părinților nu sunt de acord cu decalarea perioadei de examene
Elevii ar putea avea anul acesta vacanța de vara mai lungă cu o săptămână. Asta dacă discuțiile din Guvern și de la Ministerul Educației se vor concretiza.
Vreme însorită în acest weekend. De duminică seară revin ploile
Pentru acest weekend meteorologii anunță vreme însorită și din ce în ce mai caldă în toată țara. Duminică va fi ziua cea mai călduroasă, pe alocuri temperaturile vor ajunge să fie caniculare, atingând 37 de grade.
Cod roşu de caniculă în mai multe ţări din Europa. Temperaturile au atins 40 de grade Celsius
Un val neobișnuit de căldură a lovit Europa, iar în multe țări s-a declarat cod roșu de caniculă. În zilele următoare se așteaptă noi recorduri de temperatură.
Caniculă în vestul Statelor Unite. În Arizona s-au înregistrat 46 de grade Celsius la umbră
Căldură mare în vestul Statele Unite. Meteorologii au anunţat că marţi au fost 46 de grade Celsius în Phoenix, capitala statului Arizona.
Finlanda: Castel de gheață în plină vară
Dacă v-ați saturat de caniculă există un loc în Finlanda unde tot anul temperatura este de minus 5 grade. Este vorba de Castelul de Zăpadă din orășelul Kami. Complexul de 400 de metri pătrați este un centru de distracții unde se afla și un bar de gheață.
Canicula face victime. Un bărbat din Botoșani a murit din cauza căldurii sufocante. A fost cea mai caldă zi din acest sezon
Toată România a fost marți sub avertizare de caniculă. A fost cea mai călduroasă zi din acest an. La Slobozia au fost înregistrate de 37 de grade Celsius la umbră, dar corpul uman a resimțit valori mult mai mari. Și gradul critic al indicelui de umiditate a fost depășit.
Prima zi din luna lui cuptor a fost caniculară. Meteorologii anunță două zile de disconfort termic ridicat
Temperaturile au ajuns luni până la 37 de grade Celsius la umbră, iar căldura a fost greu de suportat. În ciuda avertismentelor medicilor, la orele amiezii parcurile din Capitală erau pline de copii, bătrânii se plimbau pe străzi, iar cei mai "curajoși" au fugit din căldura apartamentelor direct în arșița soarelui, pe adevărate plaje urbane.
Caniculă în toată țara luni și marți. Temperaturile vor urca până la 37 de grade
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de caniculă, valabilă la nivelul întregii ţări în zilele de 1 şi 2 iulie.

