Ministrul Muncii Raluca Turcan, după întâlnirea cu reprezentanții minerilor: Vom aloca bani în 3 tranșe, pentru drepturile salariale restante

O delegație formată din administratorul special al CEH, Cristian Roşu, şi lideri sindicali ai minerilor au avut discuții cu reprezentanţii ministerelor Energiei şi Muncii. Minerii protestează în continuare în Valea Jiului. Ministrul Muncii şi-a exprimat speranţa că soluţiile propuse îi vor determina pe cei 70 de mineri blocaţi în subteran să decidă să iasă la suprafaţă.

Orașul Deva, fără căldură când protestează minerii

Din cauza protestelor din Valea Jiului suferă zeci de mii de oameni din Deva. De 4 zile, o parte din oraş a rămas fără căldură și apă caldă, după ce a fost oprită Termocentrala Mintia, lăsată fără cărbune. Iar majoritatea şcolilor și grădiniţelor din municipiu au trecut, de astăzi, în sistem on line. Spitalul Județean de Urgență nu este afectat de această criză, pentru că are centrală proprie.

Minerii din Valea Jiului au ieșit din subteran. Soluții pentru plata salariilor, găsite la discuțiile cu Ministerul Muncii

După mai bine de o săptămână de proteste, şi în subteran şi la suprafaţă, minerii au reușit să obțină bani și promisiuni la negocierile de la București. Până la sfârșitul săptămânii, își vor primi salariul pe ultima lună și o parte din sumele restante pentru tichete de masă și transport. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara, în insolvență de peste un an, le-a cerut minerilor să înceteze conflictul de muncă. În urmă cu puțin timp, minerii de la Lupeni au ieșit din subteran, unde se blocaseră în semn de protest.

65 de mineri continuă protestul în subteran la Lupeni. Dacă lucrul se reia luni, municipiul Deva ar putea avea apă caldă și căldură de joi

Cei 65 de mineri de la Lupeni sunt şi acum în subteran, în pofida promisiunilor primite vineri de la guvernanţi că salariile restante vor fi plătite săptămâna viitoare. Sute de colegi de la celelalte exploatări miniere şi-au strigat nemulţumirile afară. Protestele din Valea Jiului au agravat situaţia de la termocentrala Mintia, care a rămas fără cărbune. Mii de apartamente și multe școli din Deva nu mai au căldură. Repornirea termocentralei Mintia ar putea avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, a declarat directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane.