Începe testarea elevilor și a profesorilor. Nemulțumiri și solicitări pentru o procedură mai riguroasă

De luni, toți elevii și profesorii se vor testa de COVID de două ori pe săptămână, la școală sau acasă. Primele teste de salivă au ajuns deja în școli și la părinți. Chiar dacă nu toți sunt de acord cu ele, toată lumea va trebui să anunțe dacă rezultatul este pozitiv. Ministerului Educației face apel la responsabilitate și le cere tuturor să ia în serios această testare.

Școala va fi cea care va decide dacă testele de salivă vor fi utilizate acasă sau în clase. Orice rezultat pozitiv va trebui confirmat și printr-un test antigen sau PCR

Anul școlar a început de mai bine de două luni, însă nici urmă de teste pentru elevi. Autoritățile recunosc că sunt întârzieri, dar au reușit să stabilească, în sfârșit, unde vor fi testați copiii. Școala va fi însă cea care va decide dacă testele vor fi utilizate acasă sau în clase. Ministerul Educaţiei face apel la părinţi să dea dovadă de responsabilitate şi să raporteze corect rezultatele la testele de acasă.