Parlamentul de la Londra votează "opțiuni" legate de Brexit

Brexitul este analizat pe toate fețele în parlamentul britanic, care se pregătește să voteze în această seară variante de ieșire din criză. Premierul May a pledat din nou în favoarea Acordului negociat cu Bruxellesul. Au fost speculații în presă, potrivit cărora, s-ar negocia demisia ei contra unui vot favorabil pentru acest document. UE nu trebuie să-i tradeze pe britancii anti-Brexit, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Nu o mai vor pe Theresa May. Presa britanică vorbește despre o lovitură pregătită chiar de conservatori

Premierul britanic ar putea fi sacrificat chiar de colegii de partid, în schimbul unui vot pozitiv asupra acordului privind Brexitul. Presa din Regat speculează că Partidul Conservator, aflat la guvernare, complotează împotriva propriului lider cu scopul de a salva partidul de la un dezastru politic. Zvonurile din presa britanică apar la numai o zi după ce sute de mii de oameni au ieşit în stradă ca să ceară blocarea ieşirii Marii Britanii din Uniune.

Dan Mihalache: Cetățenii români pot circula și după Brexit pe baza cărții de identitate spre sau dinspre Marea Britanie

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a reiterat mesajul că cetăţenii români pot circula şi după Brexit pe baza cărţii de identitate spre sau dinspre Regatul Unit, transmite Agerpres. Precizarea a fost făcută în cadrul unei sesiuni de informare cu privire la drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie după Brexit, desfăşurată joi, la Consiliul Local Harrow - Londra.

Impas total în privința Brexit. Mai multe date calendaristice sunt vehiculate. UE ar oferi o amânare până pe 22 mai, dacă Parlamentul britanic aprobă săptămâna viitoare acordul

Blocaj în Consiliul European, la Bruxelles, unde se discută depre Brexit. Până târziu în noapte, șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană nu au reușit să ajungă la un acord în privința amânării ieşirii Marii Britanii, aşa cum cere guvernul de la Londra. Au fost propuse şi sunt analizate mai multe posibile date, însă niciuna nu e unanim acceptată.