Proiect Ministerul Finanțelor: O parte a tichetelor cadou va fi inclusă în baza de calcul a contribuțiilor sociale
O parte dintre tichetele cadou acordate persoanelor fizice de către angajatori vor fi incluse în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii, prevede un proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor. Excepţie vor face bonusurile de acest fel acordate cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi pentru sărbătorile similare ale altor culte religioase, în limita plafonului de 150 lei pe eveniment de persoană.

