A doua unitate mobilă de terapie intensivă destinată pacienților cu coronavirus trimisă de la Galați la Timișoara a fost conectată la utilități. Spitalul Județean va fi reorganizat pentru a putea face față solicitărilor

A doua unitate mobilă de terapie intensivă a ajuns noaptea trecută la Timișoara. A fost trimisă de la Galați pentru că toate paturile de ATI destinate bolnavilor cu coronavirus au fost ocupate în Timișoara. Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a crescut alarmant în ultimele zile în Timiș, iar Spitalul "Victor Babeș" nu mai poate primi niciun pacient cu SARS-CoV-2.

Directorul Spitalului Victor Babeș din Timișoara: Nu te poți lupta cu prostia, cu ignoranța și cu conspirația, cu indolența, cu nesimțirea, cu iresponsabilitatea. Îi așteptăm în spitale, avem și lumânări

Exasperarea medicilor crește din zi în zi nu doar în fața numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus, ci și în fața argumentelor tot mai scandaloase din partea pacienților care refuză să înțeleagă pericolul la care s-au expus. "Avem în Terapie un pacient care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, ne-a spus că nu vrea să facem experimente pe el", a declarat pentru opiniatimisoarei.ro directorul Spitalului Victor Babeș, Cristian Oancea.