Vântul puternic a rupt mai mulți copaci în Capitală. Manevrele în Portul Constanța au fost suspendate. Întreruperi de electricitate în Prahova. Circulație îngreunată în zonele de munte, din cauza zăpezii

Ninsoare, viscol şi probleme într-un nou episod de iarna târzie. Temperaturile au scăzut azi noapte sub zero grade în mai multe zone, iar ninsorile şi vântul puternic au făcut probleme pe şosele. DN1 a fost parţial blocat pe unele tronsoane, iar în Harghita s-au instituit restricţii pe mai multe şosele. Operaţiunile din porturile de la Marea Neagră au fost suspendate din cauza vântului puternic şi a valurilor foarte mari. În Capitală vântul a doborât mai mulți copaci și stâlpi. 32 de mașini au fost avariate.

Franța, blocată de greve și proteste în "Joia Neagră". Popularitatea președintelui Macron, care nu i-a convins pe francezi în interviul televizat, este în scădere

A fost Joia Neagră în Franța, a noua zi de proteste și greve la nivel național. Au fost blocate depozite de petrol, stații de incinerare a gunoiului, gări, aeroporturi, școli și licee. În timp ce popularitatea președintelui Emmanuel Macron este în cădere liberă, pe fondul reformei pensiilor, protestele încep să se radicalizeze.

Rețineri în dosarul drogurilor din licee. Mărturia cutremurătoare a unei mame: La psiholog, concluzia a fost că este pubertatea, dar viaţa noastră nu mai funcționa normal, îmi dădeam seama că trebuie să fie mult mai mult decât asta

Procurorii antimafia din Bucureşti au reţinut, noaptea trecută, 7 persoane în mega ancheta drogurilor distribuite în licee. Trupele speciale au descoperit o reţea de traficanţi, printre care elevi şi studenţi bănuiţi că vindeau droguri în colegii de top din Capitala. Printre suspecţi sunt copiii unor funcţionari guvernamentali şi colaboratori de la DNA.

Poliţele RCA, mai scumpe chiar și cu 40%. Cel mai mult au crescut tarifele pentru șoferii sub 30 de ani care conduc mașini puternice

Veşti proaste pentru şoferi. Prețurile RCA sar în aer. Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referință. Iar unele sunt mai mari chiar și cu peste 40% faţă de cele aplicate anul trecut. Cel mai mult vor plăti tinerii care au mașini puternice. Și cei care conduc autoturisme electrice au parte de surprize costisitoare.

Traficul din Capitală, îngreunat de șantierele care nu se mai termină. Blocaje, nervi întinși la maxim și autorități nepăsătoare

Viețile a mii de locuitori din Sectorul 6, dar și a celor din comuna Chiajna, județul Ilfov, sunt date peste cap din cauza unor șantiere ale companiei Apa Nova. Lucrările au blocat mai multe străzi și îngreunează traficul. În plus, termenul de execuție a fost prelungit cu încă un an. Compania Apa Nova spune că a fost nevoită să ceară prelungirea termenului pentru că mai multe avize au fost emise cu întârziere, dar și din cauza unor impedimente tehnice neprevăzute.

Primii pași pentru lărgirea autostrăzilor la trei benzi pe sens. Studiile de fezabilitate ar urma să fie gata într-un an și jumătate

Tot mai aglomerate, autostrăzile care leagă Bucureștiul de Pitești, Ploiești și Constanța ar putea fi lărgite la 3 benzi pe sens, pe toată lungimea sau pe unele sectoare. Pentru început, compania de drumuri a scos la licitație realizarea studiilor de fezabilitate. Transportatorii și activiştii care militează pentru dezvoltarea infrastructurii spun însă că nu vom scăpă de blocaje, dacă şoselele adiacente nu sunt la rândul lor extinse.