Transfăgărăşan
Unul dintre cele mai frumoase drumuri din țară și din lume, Transfăgărăşanul, a împlinit 45 de ani de când a fost dat în folosință. Lung de 151 de km, leagă județele Argeş si Sibiu peste Munţii Făgăraș, de unde puteți admira peisaje minunate. Asfaltul însă nu a suportat de 15 ani nicio reparație majoră. E plin de gropi şi denivelări, iar podurile sunt rupte. Doar 3 oameni mai lucrează la întreţinerea șoselei.
45 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului
La 20 septembrie 2019, se împlinesc 45 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului, drumul care leagă Muntenia şi Transilvania şi care traversează cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş la peste 2.000 de metri altitudine, pe o distanţă de aproximativ 92 km, notează lucrarea ''Istoria României în date'' (Bucureşti, Editura Encicloepdică, 2003) şi http://www.transfagarasan.net/.
Cel mai frumos drum din România, redeschis cu două zile mai devreme. Turiștii au început deja să vină!
Vești bune pentru turiștii dornici să șofeze pe cel mai spectaculos drum din România. Sâmbătă a fost redeschisă circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă, pentru toate categoriile de autovehicule. Operațiunea nu a fost ușoară, iar drumarii au avut mult de muncă cu nămeții rămași de peste iarnă. Pe alocuri, zăpada a depășit 4 metri înălțime.
A fost redeschisă circulaţia pe Transfăgărăşan. Autorităţile atrag atenţia asupra prezenţei urşilor în apropierea şoselei
Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă (km 104+000 - km 130+800), a fost redeschisă sâmbătă, începând cu ora 8:00, pentru toate categoriile de autovehicule, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Un drum agricol din Timiş poate rivaliza cu şosele din Italia sau Elveţia. Jumătate din suprafața sa este construită în stâncă.
Poate concura cu Transalpina și Transfăgărășanul și a costat un milion de euro. Este fratele mai mic al celor mai spectaculoase șosele din România și se găsește în comună Tomești, din județul Timiș. Surprinzător, este doar un drum agricol, săpat în munte, la 700 de metri altitudine.
Operațiune de urgență după ce o familie cu doi copii a rămas blocată pe un versant, deasupra Transfăgărășanului. Turiști americani, recuperați după ce s-au rătăcit în Munţii Rodnei
O familie cu doi copii, de 10 și 16 ani, a rămas blocată pe un versant, deasupra Transfăgărășanului. Din cauza terenului alunecos, cei 4 membri ai familiei nu au mai putut coborî spre cabana Capra, astfel că au sunat după ajutor la 112.
Iarnă pe Transfăgărăşan. Deschiderea oficială are loc pe 1 iulie
Dacă în mare parte din țară s-a instalat vara, pe Transfăgărășan iarna refuză să se dea dusă. Zăpada de câțiva metri este o adevărată provocare pentru drumari, iar pentru cabanieri un coșmar. Șoseaua devenită celebră în întreaga lume atrage turiștii ca un magnet, însă mulți pleacă dezamăgiți când află că este închisă.
Pe Transfăgărăşan este zăpadă ca-n povești. Drumarii degajează drumul
În plină vară, drumarii au de muncă cu deszapezirea.
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan măsoară pe unele sectoare de drum peste șapte metri
În timp ce în țară ploile nu se lasă duse, pe Transfăgărășan e încă iarnă în toată regula. Stratul de zăpadă măsoară, pe unele sectoare de drum, peste 7 metri.

