Doi pacienți au primit rinichii unei tinere decedate în urma unui accident rutier. Transplantul a avut loc la Institutul de Urologie din Cluj-Napoca

Doi oameni pot spera de acum la o viaţă mai bună. Au primit câte un rinichi după ce familia unei tinere de 24 de ani din Baia Mare, victimă a unui accident rutier, au acceptat să-i doneze organele. Medicii clujeni au constatat că doar rinichii pot fi folosiţi. Apoi au testat mai mulți pacienţi pentru a vedea cine este compatibil.

Scade dramatic numărul donatorilor. Românii sunt îndemnați să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Organe

Apel al Agenţiei Naţionale de Transplant! Şefa instituţiei îi trimite pe români la notariat ca să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Organe, țesuturi și celule. Astfe, în momentul în care o persoană intră în moarte cerebrală devine automat donator. N-ar mai fi astfel nevoie de acordul familiei. Asta ar duce la creşterea numărului transplanturilor, iar pacienţii de pe listele de aşteptare ar avea mai multe şanse să fie salvaţi.

Criterii neclare pentru transplantul pulmonar. Ministrul Sănătății: Nu se știe numărul bolnavilor care necesită transplant

Autorităţile nu ştiu exact câţi români au nevoie de un transplant pulmonar. Cifrele ministrului Sănătăţii nu coincid cu cele din registre. Sorina Pintea spune că va introduce de urgenţă criterii clare şi transparente privind orice tip de transplant, ca să fie eliminate toate suspiciunile. Acum, listele pentru organe sunt făcute pe fiecare centru, nu pe toată ţara.

Organele prelevate de la un băiat care a murit în urma unui accident rutier au salvat cinci vieți

Un băieţel s-a stins la doar 14 ani, dar a salvat cinci vieţi. Copilul fusese victima unui accident rutier şi intrase în moarte cerebrală, fără șanse să-și mai revină. Îndurerată, mama copilului, care și-a pierdut și soţul în urmă cu un an, a acceptat ca organele băiatului să fie prelevate. Ficatul a ajuns la o tânără a cărei viaţă atârna de un fir de aţă. Inima, rinichii şi plămânii au salvat alţi copii şi adolescenţi. Atenție, detalii cu un puternic impact emoțional!

Pacienții care au nevoie de plămâni noi și sunt în stare gravă, rămași fără soluții

Bolnavii care au nevoie de transplant pulmonar par condamnați la moarte în acest moment. Au fost realizate primele intervenții în țara noastră, dar medicii transmit că la Sfânta Maria nu pot fi operate cazurile grave. Iar clinica AKH, unde erau salvați până acum acești bolnavi, a anunțat că operează doar cinci oameni pe an. În realitate, doar un român a fost operat anul trecut, iar în 2018, până acum, niciunul. În timp ce bolnavii se tem că se vor stinge, autoritățile fac promisiuni.

Organe la un click distanță. Disperați de numărul mic al donatorilor, mulți cad pradă celor care vând organe

Românii cu dare de mână își cumpără viaţa pe internet. Disperați că nu găsesc organe pentru transplantul de rinichi sau ficat, ajung în plasele lumii negre a traficului de organe. La un click distanță li se promite că vor avea șansa să traiască normal, dacă sunt dispuși să plătească peste o sută de mii de euro. O practică ilegală și periculoasă. Riscul este însă asumat, pentru că la noi, sunt prea puțini donatori. Doar 25 de familii au fost de acord anul acesta să doneze organele celor dragi, după ce au intrat în moarte cerebrală.