transport in comun
Costă din ce în ce mai mult să călătorești prin România. Toate tipurile de bilete s-au scumpit în ultimul an, de la cele de avion, la cele de tren sau microbuz. Cu aproape 20 la sută. Iar toate estimările arată că şi în perioada următoare călătoriile vor avea costuri mai mari, în ritm cu inflaţia.
Ziua neagră | Italia, paralizată de proteste. Transportul în comun din mai multe orașe este perturbat
O grevă națională de 24 de ore în transportul public paralizează mai multe orașe din Italia, inclusiv capitala, Roma. În anumite intervale, multe autobuze, tramvaie și trenuri nu circulă.
Primăria Capitalei nu vrea tramvaiele livrate de Astra Arad pentru că nu corespund parametrilor. Nicușor Dan spune că vom vedea noile mijloace de transport pe stradă peste o lună
Primele 8 tramvaie livrate dintre cele 100 comandate de Primăria Capitalei de la Astra Arad ar avea probleme. Motorul ar fi mai mic decât cel prevăzut în caietul de sarcini, vatmanul are acces pe ușa călătorilor și ar fi trebuit să intre separat, iar lista nu se oprește aici. Primarul General al Capitalei dă însă asigurări că toate condițiile din caietul de sarcini vor fi respectate și că tramvaiele vor ieși pe traseu în cel mult o lună.
Reguli stricte pentru cei care se deplasează cu trotinetele electrice. În Capitală ar putea fi interzis accesul în parcuri și pe trotuarele unde nu sunt piste speciale
Primăria Capitalei pregăteşte reguli stricte pentru cei care se deplasează cu trotinete electrice. De exemplu, ar putea fi interzis accesul acestora în parcuri sau pe trotuarele unde nu sunt amenajate piste speciale. În plus, pe străzile Bucureştiului, trotinetele nu vor mai putea fi lăsate la întâmplare, în staţiile de autobuz, în intersecţii sau lângă trecerile de pietoni. În aceste cazuri, atât operatorii cât şi utilizatorii riscă amenzi de până la 400 de lei.
Mijloacele de transport STB vor fi igienizate periodic de operatori privaţi, de la 1 iulie
Toate vehiculele Societăţii de Transport Bucureşti (STB) vor fi igienizate de operatori privaţi, începând cu data de 1 iulie, a anunţat, luni, compania de transport public, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Transport public integrat cu un singur abonament în zona București-Ilfov: suprafață, metrou și tren
În București, unul dintre cele mai aglomerate și poluate orașe europene, se caută soluții pentru traficul sufocant. Navetiștii din Ilfov sunt încurajați să renunțe la mașina personală, în favoarea transportului în comun. În premieră în România, călătorii vor putea folosi un singur abonament ca să circule cu mijloacele de transport de suprafață, cu metroul și cu trenul. Deocamdată, va fi disponibil în regiunea București-Ilfov.
Bilete metropolitane pentru transportul integrat în Capitală şi judeţul Ilfov
Ordinul privind aprobarea titlurilor de călătorie metropolitane integrate pentru transportul de suprafaţă, cu metroul şi cu transportul pe calea ferată pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Henri Coandă, în regiunea Bucureşti-Ilfov, a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Linii directe de transport pentru locuitorii cartierelor Drumul Taberei şi Berceni, din 19 februarie
Liniile de autobuz 173 şi 232 vor fi comasate începând de sâmbătă, 19 februarie 2022, iar în acest fel locuitorii din cartierele Drumul Taberei şi Berceni vor avea o legătură directă de transport, a anunţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), într-un comunicat.
"Au trecut trei ani de zile în care nimeni nu a făcut absolut nimic". O tânără care a căzut din autobuz în timpul mersului și a rămas cu sechele grave vrea să i se facă dreptate
O tânără din Ploiești așteaptă de 3 ani să i se facă dreptate și cineva să răspundă pentru suferințele ei fizice și psihice. A căzut dintr-un autobuz, în timp ce se deplasa, pe un geam al acestuia. Dosarul penal de vătămare din culpă e încă în lucru, deși avocata victimei spune că termenul rezonabil de soluționare era de un an.

