Convoaiele militare franceze care au plecat spre România - demonstrație de forță în una dintre cele mai mari operațiuni logistice din ultimii 30 de ani. Cât de puternice sunt tancurile Leclerc care vor ajunge la Cincu

Primele convoaie cu tancurile Leclerc trimise de Franţa în România au plecat deja spre ţara noastră. În aproximativ o săptămână, vor ajunge în poligonul Cincu. Recent, Franţa a hotărât să întărească grupul de luptă al NATO din România cu mai multe tancuri și transportoare blindate.

Piranha V, doar la paradă. Livrarea primelor transportoare blindate a fost deja întârziată cu nouă luni

Armata nu a primit nici acum primul lot de transportoare blindate Piranha V, deși au trecut nouă luni de la termenul prevăzut în contract. Mașinile de luptă au în continuare probleme legate de sistemul informatic și de comunicații și au fost refuzate de specialiștii MApN. Potrivit contractului, firma americană General Dynamics va plăti penalități, însă asta nu îi ajută prea mult pe cei care ar fi trebuit să folosească blindatele.

EXCLUSIV Ministrul Apărării: Vom înzestra Armata cu ce e necesar la nivelul tehnic cel mai bun din piață. Producție și în România

"Ne interesează în primul rând să cumpărăm din industria națională de apărare cât mai multe lucruri sau industria națională de apărare să fie un partener pentru cei care livrează elemente care țin de înzestrarea Armatei. (...) Vom înzestra Armata României cu ceea ce este necesar la nivelul tehnic cel mai bun care există astăzi pe piață", a subliniat ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, în EXCLUSIVITATE pentru Televiziunea Română. Se caută de asemenea soluții pentru ca anumite componente ale sistemelor Patriot să fie produse în România, după modelul anunțat deja de executiv pentru elicopterele de atac marca "Bell Helicopter". Un interviu despre deciziile majore pentru înzestrarea Armatei realizat de Claudiu Lucaci.