Două medicamente, folosite în tratarea pacienţilor români, infectaţi cu SARS-COV-2, au mai multe efecte adverse decât beneficii. Asta susţin specialişti români despre Plaquenil şi Kaletra şi solicită autorităţilor să le elimine din protocoalele de tratament. Comisia de Boli Infecţioase a Ministerului Sănătăţii va analiza dacă le menţine sau nu. La fel se va întâmpla şi pentru Remdesivir.
Mai mult de jumătate dintre pacienţii COVID-19 externaţi s-au confruntat în continuare cu simptome manifestate prin senzaţie de lipsă de aer, oboseală, anxietate şi depresie timp de două până la trei luni după infectare, conform concluziilor unui studiu restrâns efectuat în Marea Britanie, citat luni de Reuters.
O companie farmaceutică din Islanda anunță că a descoperit tratamentul care previne infectarea cu Covid. Un antiviral folosit deja în spitale pentru tratarea rănilor deschise a fost transformat în spray nazal cu eficiență aproape totală în distrugerea coronavirusului.
Autorităţile spun că medicii de familie ar putea fi trimişi acasă la pacienţii COVID-19, fără simptome, pentru a-i evalua şi pentru a nu mai aglomera astfel spitalele. Oficialii vorbesc şi despre plăţi suplimentare, acordate medicilor de familie, pentru expunerea la risc. Doctorii se plâng însă ca vor fi trimişi la luptă fără arme şi fără protecţie.
Sunt tot mai mulți români care au nevoie de îngrijiri medicale luni de zile după ce au învins COVID-19. O pot face însă doar în Timișoara, unde există un centru dedicat celor care au fost infectați. Potrivit medicilor, pacienții rămân cu sechele neurologice, la nivelul inimii sau al plămânilor și au nevoie de terapie ca să poată redeveni pe deplin sănătoși.
„Cocktail-ul” de anticorpi cu care a fost tratat de COVID preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, este folosit acum şi în România. După două luni de aşteptare, Institutul „Matei Balş” a primit undă verde de la Agenţia Naţională a Medicamentului să înceapă terapia experimentală. Spitalul din Bucureşti este singurul din Europa care participă la studiul clinic, potrivit medicului Adrian Marinescu.
În depozitele din România sunt 4000 de flacoane de Remdesivir, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Tema Zilei. Ministrul a explicat că nu avem un tratament efectiv specific pentru SARS-CoV-2 pentru destinat pacienților infectați cu noul coronavirus, ci se utilizează, în diferite etape, combinații de medicamente antivirale, imunomodulatoare, corticosteroizi, anticoagulante.
Cercetătorii de la Universitatea Oxford au anunţat miercuri că vor analiza dacă Adalimumab, cel mai bine vândut medicament prescris din lume - prin prisma veniturilor totale generate -, ar putea fi utilizat ca un tratament eficient în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, informează agenția Reuters, preluată de Agerpres.
O informaţie de care pot depinde vieţi! Cel puţin zece la sută dintre cazurile severe de COVID-19 sunt cauzate de nişte anticorpi care fac rău propriului organism. Şi care pot fi depistaţi în analizele de sânge. O arată un studiu publicat de revista Science, care ar putea aduce şi noi metode de tratament.