Dolj: Un viaduct din zona Cârcea s-a rupt sub un tren de marfă, încărcat cu biodisel. Locomotiva a deraiat și șase vagoane au căzut într-o râpă. Traficul feroviar a fost blocat

Accident pe calea ferată, în județul Dolj. Un viaduct din zona Cârcea s-a rupt sub un tren de marfă, încărcat cu biodisel. Locomotiva a deraiat și șase vagoane au căzut într-o râpă. Garnitura aparține companiei Grup Feroviar Român. Iar autoritățile locale susțin că nu avea ce să caute pe acel traseu, pentru că linia era închisă pentru reparații. Din primele date, mecanicul trenului era baut. Nicio persoană nu a fost rănită.

Două vagoane cu combustibil lichid ale unui tren de marfă au deraiat în Ialomița

Un tren de marfă încărcat cu combustibil lichid a deraiat în apropiere de gara din Ţăndărei. Trenul avea 40 de vagoane, dar numai două au ieşit de pe şine. Din ele s-a scurs combustibil şi exista pericol de explozie. Pompierii au izolat rapid zona, au întrerupt alimentarea cu energie şi au făcut un dispozitiv de protecţie în jurul garniturii.

Circulația feroviară rămâne închisă pe ruta Petroșani-Simeria. Ancheta continuă în cazul trenului deraiat sâmbătă

Circulația feroviară pe ruta Petroșani-Simeria rămâne închisă, a treia zi consecutiv, în zona stațiilor Banita-Merișor, acolo unde un tren privat de marfă, cu 16 vagoane, a deraiat sâmbătă. Două trenuri-macara intervin, luni, pentru ridicarea vagoanelor răsturnate şi a locomotivei. Trenurile de lung parcurs, care circulă spre Arad, sunt redirecţionate pe alte rute.