trenuri
Circulația feroviară între Predeal și Timișu de Sus a fost oprită marți, după ce firele electrice care asigură alimentarea locomotivelor au fost rupte de arborii prăbușiți de pe versanți direct pe liniile de cale ferată. Cinci trenuri au fost oprite. Alte trenuri au înregistrat întârzieri.
Toate trenurile au întârzieri din cauza accidentului de duminică pe ruta Craiova-Caracal
Trenurile au luni o întârziere medie de două ore, întrucât circulația pe ruta Craiova-Caracal a fost deviată, fiind afectată întreaga rețea feroviară. Purtătorul de cuvânt al CFR Călători explicat că multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele, astfel se înregistrează întârzieri în întreaga reţea de trenuri de călători.
Un tren de marfă era cât pe ce să intre într-unul de călători
O tragedie pe calea ferată a fost evitată în ultima clipă în judeţul Arad. Un tren de marfă a rupt macazul și a intrat pe linia pe care venea un tren de călători. Doar priceperea celor doi mecanici a făcut că trenurile să nu se ciocnească.
Călătoria cu trenul de la București către marile orașe durează mai mult ca acum un deceniu. Ultima achiziție de trenuri noi - în 2003
România nu a profitat de aderarea la Uniunea Europeană la capitolul "infrastructura feroviară". Lipsa de investiții face ca o călătorie de la București la Oradea, de exemplu, să dureze cu aproape 2 ore și jumătate mai mult decât în 2007. Multe din trenurile aflate în circulație au peste 30 de ani vechime, iar liniile de cale ferată sunt, pe alocuri, ruginite.
În România, trenurile circulă cu o viteză medie de 30 de kilometri pe oră. Modernizarea întregii rețele de cale ferată ar dura mii de ani
Cu o infrastructură uzată, trenurile din România fac o veşnicie până la destinație. Avem cea mai mică viteză medie din Europa, dar autorităţile se ceartă cu constructorii pentru că nu termină la timp lucrările de modernizare. Avem însă nevoie de mii de ani, dacă păstrăm actualul ritm în care reparăm liniile de cale ferată.
Trenuri care nu poluează. Garniturile sunt propulsate de pile care folosesc hidrogen
Germania se pregăteşte să dea în exploatare primele trenuri propulsate de pile care folosesc hidrogen.
Directorul CFR, Marius Chiper, și-a înaintat demisia după ce ministrul Transporturilor a anunțat că îl demite
Noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, a făcut o călătorie cu trenul de la București la Deva, unde ajuns cu o întârziere de 50 de minute. Supărat din cauza condițiile din tren și de întârzierea nepermis de mare, ministrul a anunțat demiterea directorului CFR, Marius Chiper.
Șeful Gării de Nord și directorul Regionalei CF București au fost demiși
Șeful Gării de Nord, Mihai Cândea, și directorul Regionalei CF București, Laurențiu Maraloi, au fost schimbați din funcții după ce ministrul Transporturilor, Felix Stroe, s-a declarat nemulțumit de modul de administrare și de întreținere a Gării de Nord.
Incident la metrou. În tunel a fost găsită o persoană decedată
S-a circulat cu dificultate, sâmbătă, pe Magistrala 2, Berceni -Pipera, a metroului bucureștean, după ce în tunel a fost găsită o persoană decedată. Circulația trenurilor de metrou s-a desfășurat pentru câteva ore la un interval de aproximativ 12 minute pe un singur fir între Piața Romană și Universitate.

