trupe ruseşti
Într-un interviu acordat în exclusivitate Ramonei Avramescu, Derek Chollet, consilier al Departamentului de Stat al SUA, vorbește despre militarii americani care ajung miercuri în România, o decizie expresie a "angajamentului de neclintit" al Washingtonului și al președintelui Joe Biden față de Articolul 5 și față de apărarea aliaților din NATO. "Nu ar trebui să vă temeţi deloc că Statele Unite şi NATO vor accepta pretenţiile Rusiei", spune Chollet referitor la menționarea României în retorica Kremlinului. "Ce se întâmplă în Marea Neagră, pe zona navală, este doar o manifestare a ceea ce reprezintă cea mai semnificativă concentrare de forţe pe care am văzut-o în Europa de la Al Doilea Război Mondial", atrage el atenția, menționând însă că trebuie ținută în continuare deschisă ușa diplomației. Chollet se referă și la sancțiunile "devastatoare" care vor fi impuse Rusiei în cazul unei invazii în Ucraina.
UE invită Rusia la discuții asupra securității în cadrul OSCE. Moscova le-a cerut unor state răspunsuri individuale
Uniunea Europeană a invitat miercuri Rusia la discuţii în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa asupra mijloacelor de consolidare a securităţii în Europa şi i-a cerut o dezescaladare a tensiunilor cu Ucraina, într-o scrisoare adresată ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, transmite AFP, după ce, cu o zi în urmă, Moscova a refuzat să participe la un nou mecanism de dialog al acestei organizaţii.
Continuă să sosească militari americani în Polonia. Danemarca își intensifică prezența militară la Marea Baltică. Rusia a trimis 6 nave de război în Marea Neagră pentru un exercițiu planificat. Detalii de la Moscova
Se intensifică eforturile diplomatice pentru evitarea unui război în Ucraina. Pentru prima oară în mai bine de 4 ani, un ministru de Externe britanic ajunge la Moscova. Înainte de a pleca spre Rusia, Lizz Truss a declarat că are un mesaj clar: o altă invazie a unui stat suveran va antrena consecinţe masive pentru toate părţile implicate. Londra, ca și celelalte cancelarii occidentale, îndeamnă Rusia să aleagă calea diplomatică în soluționarea crizei.
Convoaie cu tehnică militară SUA, în România. Primele autovehicule au intrat în țară prin punctul Nădlac I
Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA "Task Force Cougar" au intrat miercuri seară în România, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac I. "Scopul acestei misiuni este să consolideze Alianţa Nord-Atlantică, să crească încrederea, să dea asigurări aliaţilor şi să întărească flancul estic al NATO", a declarat colonelul Joe Ewers, comandantul Regimentului 2. Joi, președintele României și ministrul Apărării vor fi la Craiova, la sediul Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab", pentru a discuta cu militarii Brigăzii Multinaționale Sud-Est.
Ambasadorul Rusiei: Nu există mari beneficii legate de vizitarea sitului de la Deveselu. Sugerăm adoptarea de tratate în scris
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, a afirmat că ''nu există mari beneficii'' în vizitarea bazei de la Deveselu, adăugând că Moscova preferă "adoptarea de tratate în scris", care să o asigure de caracterul defensiv al facilităţii militare.
Kremlinul consemnează "semnale pozitive" după vizita lui Emmanuel Macron la Kiev
După vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron în Ucraina, Kremlinul a consemnat astăzi primele "semnale pozitive" privind soluţionarea conflictului între Kiev şi separatiştii pro-ruşi din Donbas, un proces aflat în blocaj de mai mulţi ani, transmite France Presse, preluată de Agerpres.
Bogdan Aurescu, la OSCE: Nu putem permite nicio încercare de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat marți la reuniunea la nivel înalt a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru lansarea Dialogului Reînnoit privind Securitatea Europeană, prilej cu care s-a pronunţat împotriva oricăror încercări de subminare a "arhitecturii europene de securitate".
Negocieri încrucișate pentru detensionarea situației de la granița Ucrainei. Șeful Comitetului Militar al NATO: "Dacă te uiți la concentrarea de forţe, Rusia ar putea avea, de fapt, suficiente forțe pentru o invazie serioasă"
Sperăm ca Rusia să înțeleagă că nu este în interesul său să înceapă un conflict. Este declarația făcută de ministrul român de Externe pentru BBC. Bogdan Aurescu a reiterat faptul că facilitatea de apărare anti-rachetă din România nu reprezintă o amenințare la adresa Rusiei. Între timp, în Polonia au aterizat avioane cu trupe și echipamente americane pentru întărirea flancului estic. La Washington au loc discuții luni seară între președintele Biden și cancelarul Germaniei. Rusia a adus în Belarus bombardiere strategice, iar armata ucraineană face exerciții lângă Crimeea.
Stoltenberg: Luăm în considerare mai multe ajustări pe termen lung ale prezenței noastre în estul Alianței
NATO ia în considerare o postură militară pe termen lung în estul Europei pentru a-şi întări apărarea, a declarat astăzi secretarul general Jens Stoltenberg, în contextul în care tensiunile rămân mari din cauza acumulării de trupe ruse de la graniţa cu Ucraina, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

