Interese și disensiuni în coaliție. PSD și ALDE luptă pentru controlul companiilor și schimbări în justiție

Susțin că relațiile în coaliție sunt la fel de cordiale și călduroase ca-n prima zi. Pe zi ce trece, însă, interesele divergente sau luptele pentru controlul asupra unor companii adâncesc falia deja existentă între PSD și ALDE. Amenințați recent cu remanierea ministrului Justiției, aflat pe unul din locurile PSD în actualul Guvern, liderii ALDE au găsit metoda de a-și ține în șah partenerii de guvernare și, în special, pe Liviu Dragnea. UDMR a reamintit tuturor cât de fragilă este actuala majoritate parlamentară, iar conducerea ALDE nu ezită să-și asume poziții diametral opuse celor din zona PSD, pe unele teme cheie.

Guvernul a aprobat OUG privind insolvenţa. Toader, întrebat dacă s-a împăcat cu Teodorovici: Acum, în momentul acesta. Teodorovici: Până la următorul avion

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că executivul a aprobat ordonanţa de urgenţă care completează legea insolvenţei, iar ministerul pe care-l conduce a constatat îndeplinirea exigenţelor constituţionale în cazul aceastei măsuri. Întrebat în timpul conferinţei de presă dacă s-a împăcat cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, prezent şi el la conferinţă, Toader a răspuns "Acum, în momentul acesta". A fost completat apoi de Teodorovici: "Până la următorul avion".

Tăriceanu: Tudorel Toader este ministru independent pe un post al PSD. "Suntem într-o coaliţie (…) niciunul fără altul nu am putea să asigurăm majoritatea şi să guvernăm"

Tudorel Toader este ministru independent, pe un post al PSD, a subliniat joi preşedintele Senatului și liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. "Eu mi-am exprimat punctul de vedere ieri şi am făcut comentarii legate de prestaţia sa guvernamentală. Nu am lăsat niciun moment să se înţeleagă că acesta ar fi postul ALDE. Domnul Tudorel Toader, de altfel, este ministru independent, pe un post care, sigur - confirm ceea ce v-a spus domnul Dragnea - că este postul PSD. Deci situaţia e simplă şi clară", a spus Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al ALDE, citat de Agerpres.