Secvențierea pentru depistarea noii tulpini britanice COVID-19 se face și la Institutul de Oncologie Iași. Aici au fost realizate secvențieri pentru identificarea mutațiilor în cancerul pulmonar și colorectal
Noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie îngrijorează din ce în ce mai mult lumea medicală. La Institutul Regional de Oncologie din Iași se poate face secvențierea noii tulpini de coronavirus. Cu ajutorul aparaturii de ultima generație, echipa laboratorului de la Institutul Regional de Oncologie Iași poate realiza procedura de secvențiere, de mare importanță epidemiologică. Astfel se poate confirma rata de răspândire a noii tulpini.

