ALEGERI ÎN TURCIA Recep Tayyip Erdoğan (49,51% din voturi) și Kemal Kılıçdaroğlu (44,88%) se vor confrunta pentru funcția de președinte în turul al doilea, pe 28 mai

Turcii au votat, dar trebuie să mai aştepte două săptămâni şi să meargă din nou la urne pe a afla cine le va fi preşedinte. Pe 28 mai va avea loc al doilea tur, o premieră pentru alegerile din această țară. Actualul şef al statului, Recep Tayyip Erdoğan, a câștigat primul tur cu 49,51% din voturi, în timp ce principalul contracandidat, Kemal Kılıçdaroğlu, susţinut de șase partide de opoziţie, a obținut 44,88% din voturi. Este cel mai strâns scrutin din ultimul secol şi a fost o noapte tensionată în Turcia, pe măsură ce apăreau rezultatele. Candidatul de pe locul 3, Sinan Ogan, va avea un rol cheie cu cele 5 procente ale sale, care ar putea fi decisive pentru alegerea noului președinte al Turciei. În această notă de incertitudine, indicele principal al Bursei din Istanbul a scăzut dimineață cu 4 procente.

Economia Turciei a intrat în recesiune. Rata inflaţiei a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, iar costurile ridicate cu împrumuturile au afectat perspectivele de investiţii

Turcia, o mare economie emergentă percepută cândva ca o stea în ascensiune de către investitorii internaţionali, a intrat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere) în a doua parte a anului trecut, după ce lira turcească s-a depreciat cu 30% faţă de dolar şi costurile de împrumut au crescut, transmit BBC şi Reuters, citate de Agerpres.