Turcia
Rămâne Turcia o democrație parlamentară sau trece la un regim prezidențial executiv? Aflăm răspunsul pe 16 aprilie, când are loc un controversat referendum, inițiat de președintele Recep Erdogan pentru a-și spori puterea.
Numărătoarea inversă pentru referendumul din Turcia a început
Măsuri draconice de securitate pentru referendumul de duminică, din Turcia; guvernul a anunţat că 250 de mii de poliţişti sunt mobilizaţi pentru a asigura buna desfăşurare a consultării populare. Sub supraveghere specială sunt zonele kurde, în est şi sud-est. Pe 16 aprilie, alegătorii decid dacă Turcia, în prezent democraţie parlamentară, va deveni republica prezidenţială.
România este solidară cu partenerii săi și condamnă ferm atacul chimic care a avut loc marți în Siria
România condamnă atacul cu arme chimice din Siria din 4 aprilie, în urma căruia au murit zeci de civili, printre care și copii. Mesajul a fost transmis de premierul Sorin Grindeanu, care a subliniat că astfel de atacuri trebuie pedepsite. România este solidară cu aliații și partenerii noștri, a transmis și Ministerul român al Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.
Reacții internaționale după atacul SUA în Siria. Rusia și Iranul condamnă acțiunea militară, aliații Statelor Unite o susțin
Prima acțiune militară a Statelor Unite împotriva regimului Assad a mai îngroșat încă o dată diferențele dintre state în ce privește atitudinea față de Damasc. În timp ce Rusia și Iranul au contestat acțiunea americanilor catalogată drept un act de agresiune, aliații SUA o văd ca pe ceva pozitiv și susțin pe deplin decizia președintelui Trump.
Ambasade ale Turciei de pe patru continente ar fi trimis la Ankara rapoarte despre presupuși guleniști
Ambasadele Turciei de pe patru continente au înaintat rapoarte despre presupuşi opozanţi din străinătate ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în termen de o săptămână după primirea unui ordin în acest sens de la Ankara, în septembrie 2016, potrivit unor documente prezentate vineri de un deputat austriac, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Recep Tayyip Erdogan: "Atât timp cât Germania și Olanda îmi spun dictator, eu voi continua să le numesc naziste"
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, într-un interviu acordat joi seară posturilor de televiziune CNN-Turk și Kanal D, că atât timp cât Germania și Olanda îi vor spune dictator, el va continua să le numească naziste, transmite AFP.
Preşedintele Germaniei, avertisment la adresa lui Erdogan
Noul preşedinte al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, şi-a folosit discursul inaugural pentru a-l avertiza pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, că riscă să distrugă tot ceea ce a realizat ţara sa în ultimii ani.
Preşedintele turc: ''Dacă Europa continuă în acest fel, niciun european nu poate merge în siguranţă pe stradă”
Relaţiile dintre Turcia şi mai multe ţări vest-europene s-au deteriorat în ultimele săptămâni.
Mircea Geoană, invitat în emisiunea “Ultima ediţie”, duminică, de la 14.30, la TVR 1
Şase zile din şapte aflaţi ce scriu ziarele. Duminică, la TVR, vine “Ultima ediţie”. Punem în pagină subiectele săptămânii, de la 14.30.

