Turismul din Grecia se confruntă cu o lipsă gravă de personal

Stațiunile din Grecia așteaptă cu nerăbdare ceea ce speră să fie o vară plină. Restricțiile de călătorie impuse de COVID se relaxează la maximum începând cu 1 iunie, toate condițiile sunt îndeplinite pentru atragerea turiștilor, dar nu se mai găsește mână de lucru.

Paris, oraşul luminilor, redevine destinaţia preferată a turiștilor

Turiştii se întorc în Franţa, după doi ani în care criza sanitară a blocat practic acest sector, iar pierderile financiare au fost fără precedent. Parisul, oraşul luminilor, redevine destinaţia preferată. E luat pur şi simplu cu asalt. Ghizii au din nou de lucru, vaporaşele traversează apele Senei în număr mare, iar autobuzele turistice sunt pline.

Proiect: Tur-operatorii vor putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin ce petrece minimum 4 nopţi în România

Operatorii din turism vor putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, un sejur turistic sau circuit de cel puţin patru nopţi de cazare în ţara noastră, prevede un proiect privind schema de ajutor de minimis publicat în consultare publică de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

Se caută 20.000 de angajați care să le asigure turiştilor vacanţa perfectă, pe litoralul românesc

Litoralul românesc are servicii proaste. Este un clişeu care anul acesta va rămâne fără acoperire: nu este personal care să asigure servicii, nici măcar proaste. Operatorii din turism caută cu disperare angajați și spun că este cea mai gravă situație de până acum. Mulți se orientează în continuare către lucrătorii din străinătate, dar și către refugiații ucraineni în căutarea unui loc de muncă.

Litoralul așteaptă primul val de turiști. Agențiile de turism mai au oferte disponibile

Nici n-au încheiat bine relaxarea de Paște, că mulți români se gândesc deja la weekendul liber de 1 Mai. Dacă sărbătorile se petrec în familie, startul sezonulul estival îi împinge pe cei dornici de distracție până-n zori, spre litoral. În pensiunile și hotelurile de la malul mării se fac ultimele pregătiri. Pentru cine nu și-a făcut încă rezervare, agențiile de turism mai au oferte disponibile.

România, fără brand de țară. Un consiliu va analiza eficiența investiției în Frunză

România încearcă din nou o competiţie cu alte state pentru a aduce cât mai mulți turiști! Ministrul responsabil a înfiinţat un consiliu de brand turistic ca să analizeze ce am câștigat după investiția de 30 de milioane de euro într-un deceniu și ceva de când Frunza este simbolul României. Apoi va decide dacă defilăm în continuare cu frunză. Până atunci, străinii care ajung aici o fac mai mult din inerţie.