Antalya, destinația perfectă. 160.000 de români și-au petrecut anul acesta vacanța pe litoralul turcesc

Toamna nu se numără doar bobocii, ci şi profitul obţinut din turism. În timp ce pe litoralul românesc bate vântul în buzunarele hotelierilor, în Turcia proprietarii îşi freacă mâinile mulţumiţi. Iar o bună parte din banii care au intrat în conturile lor au venit chiar de la turiştii români. Antalya, de exemplu, a fost vedeta anului 2018. Peste 160.000 de români şi-au făcut vacanţa pe litoralul turcesc unde, spun ei, serviciile sunt foarte bune şi la preţuri avantajoase.

TVA redusă pentru turism la 5 la sută

De la 1 noiembrie, Taxa pe Valoarea Adăugată în domeniul Turismului va fi de 5 la sută. Guvernul a decis, joi, prin ordonanță de urgență să reducă TVA de la 9 la sută.

Strada Sforii din Brașov, cea mai îngustă stradă din România și din Europa de Est, a fost redeschisă publicului

Monument al Brașovului și punct turistic de mare atracție, strada Sforii a fost închisă o lună și jumătate, timp în care a fost complet restaurată.  Strada Sforii are 80 de metri lungime și o lățime de maximum 135 de cm. Se află pe locul al treilea în topul celor mai înguste străzi din Europa și este atestată documentar încă din secolul XVII.

Vicepreşedintele Indiei, în vizită oficială la București. Venkaiah M. Naidu s-a întâlnit cu președintele Iohannis, premierul Dăncilă și cu șefii celor două Camere

Vicepreşedintele Indiei, Venkaiah M. Naidu, se află în vizită oficială în România. Vizita înaltului demnitar indian are loc la invitaţia preşedintelui Senatului. Oaspetele indian a semnat împreună cu Călin Popescu Tăriceanu un memorandum în domeniul petrolului şi gazelor între universităţi din cele două ţări. Este vizat și domeniul turismului. Venkaiah M. Naidu a fost primit de președintele Klaus Iohannis și de premierul Viorica Dăncilă.

Birourile externe de turism vor fi reînfiinţate. Misiunea angajaţilor: să-i convingă pe străini să vină în vacanţă în România

După ce le-a desfiinţat, Guvernul reînfiinţează birourile externe de turism. De această dată vor fi 20 de birouri în toată lumea. Trei dintre ele numai în China. Misiunea angajaţilor va fi să-i convingă pe străini să-şi facă vacanţele în România. În fiecare an, patru spre cinci milioane de turişti străini ne calcă pragul. Cei mai mulţi află despre ţara noastră de pe internet.

Nouă zonă turistică în județul Suceava. Localnicii din Dolhești și-au deschis gospodăriile celor care vor să descopere frumusețile și bogățiile zonei

La 15 kilometri de Fălticeni, într-o zonă deluroasă a județului Suceava, se întinde comuna Dolheşti. Oamenii de aici s-au hotărât să îşi deschidă gospodăriile celor care vor să afle mai multe despre frumuseţile şi bogăţiile zonei. Au pus masă mare şi au invitat oameni din toată ţara să-i viziteze.