Reprezentanţa Comisiei Europene în România a postat duminică seara pe Facebook, după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor la al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, un mesaj ironic la adresa Vioricăi Dăncilă.
Românii din diaspora au votat în proporție covârșitoare cu candidatul PNL. La secțiile de votare amplasate în afara granițelor, Klaus Iohannis a obținut aproape 94% din voturi. A fost prezență record la urne peste graniţă. Aproape un milion de români au votat acolo.
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat duminică seara, la TVR, că urmează să fie făcută o analiză în partid pentru scorul obținut în fiecare județ în parte. Declarația a fost făcută după ce datele provizorii au arătat că Dăncilă l-a învins pe Klaus Iohannis doar în cinci judeţe.
Secretarul general al Partidului Social Democrat, Mihai Fifor, a subliniat duminică seara, la TVR, că formațiunea sa nu se poate mulțumi cu scorul reliefat de exit poll-uri, pentru că nu a "jucat" pentru un scor "călduț", ci pentru câștigarea alegerilor. Fifor a admis totodată că PSD ar fi avut nevoie de mai mult timp ca să poată recupera voturile pierdute la europarlamentare.
Presa internaţională relatează duminică seară despre scrutinul prezidenţial din România și notează că preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis, a obţinut un nou mandat. Agenția France-Presse scrie despre "un scrutin care confirmă ancorarea europeană a ţării", în timp ce "Le Monde" face referire la "avansul considerabil" față de Viorica Dăncilă.
Imediat după închiderea urnelor și publicarea primelor date exit poll care arătau câștigarea alegerilor cu un procent de peste 60%, Klaus Iohannis a subliniat că este "cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD-ului". El a ținut să atenționeze însă că este nevoie de prezență la urne și la alegerile locale, și la cele parlamentare. Iohannis a promis că se va implica pentru a crea o nouă majoritate parlamentară. De cealaltă parte, într-un discurs scurt, Viorica Dăncilă le-a mulțumit celor care au votat "cu inima" și a ținut să sublinieze că PSD a recâștigat voturile pierdute la europarlamentare.
StirileTVR.ro vă prezintă datele exit poll disponibile după închiderea urnelor. Trei institute de sondare a opiniei publice au strâns date duminică: CURS-Avangarde și IRES.
Politicienii au votat în prima parte a zilei. Au vrut să transmită mesaje alegătorilor a căror putere stă azi în ştampila de vot: să vină la urne în număr cât mai mare, pentru ca preşedintele ţării pentru următorii cinci ani să aibă o legitimitate mai mare.
Printre cei care au mers la vot, la primele ore după deschiderea urnelor, s-au aflat şi cei doi candidaţi: Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis. S-au străduit să afişeze optimism, să îşi ascundă emoţiile şi să convingă pe toată lumea să vină la vot.