Parlamentul European cere Germaniei să trimită rapid Ucrainei tancuri Leopard

Plenul Parlamentului European (PE) i-a cerut miercuri cancelarului german Olaf Scholz să permită ''fără alte întârzieri'' furnizarea de tancuri moderne Leopard 2 către Ucraina pentru ca această ţară să poată să se apere în continuare în faţa Rusiei primind garanţii occidentale, transmite agenţia EFE.

Berlinul îşi oferă ajutorul în ancheta asupra accidentului de elicopter de lângă Kiev

Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a anunţat miercuri că a oferit Kievului "sprijinul" Germaniei în ancheta ce vizează clarificarea cauzelor prăbuşirii unui elicopter în apropierea unei grădiniţe într-o localitate de lângă Kiev, un accident soldat cu cel puţin 18 morţi, între care şi omologul său ucrainean, Denis Monastîrski, potrivit AFP.

Davos

La Forumul economic de la Davos, sprijinul pentru Ucraina acum, în plin război, dar şi planurile pentru reconstrucţia ţării cotropite de ruşi au ţinut agenda. S-a discutat însă intens şi despre o formulă de pace pentru Ucraina pornind de la planul în 10 puncte propus în luna noiembrie de preşedintele Volodimir Zelenski.

Război în Ucraina, ziua 329 | Tragedie la Kiev-oficiali ucraineni morți într-un accident de elicopter. Sprijinul militar occidental pentru Ucraina a intrat într-o nouă fază. Putin, la un complex militar-industrial: Victoria Rusiei este inevitabilă

Se fac demersuri pentru ca Ucraina să primească tancuri de luptă moderne de fabricație germană, după apelul oficialilor de la Kiev, care atrag atenția că tot mai multe bombardamente au loc asupra zonelor rezidențiale. Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, se va alătura omologilor polonezi și din țările baltice pentru a face o ultimă încercare de a convinge Germania să autorizeze trimiterea tancurilor Leopard 2 în Ucraina. 18 persoane, printre care 3 copii și ministrul ucrainean de Interne, Denis Monastirski, au murit după ce un elicopter s-a prăbușit lângă o grădiniță, într-o suburbie din estul capitalei Kiev.