Ucraina: La Izium, specialiști în medicină legală încearcă să identifice cadavrele după ADN. "Nu găsesc nici măcar o bucăţică din sora mea. Aştept să găsesc ceva, cât de mic, ca s-o pot înmormânta"

Fondul Monetar Internațional a aprobat un program de patru luni pentru Ucraina care vizează menținerea stabilității economice în urma invaziei Rusiei. Și Banca Mondială oferă un ajutor de peste 600 de milioane de dolari pentru nevoi urgente. La Izium, nu departe de Kiev, specialiști în medicină legală încearcă să identifice cadavrele înghesuite în saci de plastic în contanierele metalice. Pe front, în ziua 300 a invaziei, au continuat luptele grele în regiunea Donețk.

Preşedintele Macron îşi menţine poziţia privind acordarea de garanţii de securitate Rusiei: Ziua păcii va implica discuţii. În primul rând privind garanţii pentru Ucraina, pentru integritatea sa teritorială, dar şi pentru Rusia

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a menţinut marţi poziţia cu privire la "garanţiile" de securitate care ar trebui acordate Rusiei dacă vor avea loc discuţii de pace la sfârşitul războiului din Ucraina, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Volodimir Zelenski, primit călduros la Casa Albă. Președintele SUA: 300 de zile, e greu de crezut. Ați inspirat întreaga lume. Medalie trimisă lui Biden de un căpitan de pe o baterie HIMARS

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost întâmpinat de președintele Joe Biden și de soția acestuia, Jill Biden, la Casa Albă. Mai târziu, Zelenski va ține un discurs în Congresul american. Este prima vizită pe care Zelenski o face în străinătate, după războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, pe 24 februarie. Preşedintele Joe Biden urmează să anunţe că Statele Unite livrează Ucrainei o baterie de rachete Patriot. Nu întâmplător, prima vizită a lui Zelenski după izbucnirea agresiunii ruse în Ucraina are loc în Statele Unite. Cu 18 miliarde şi jumătate de dolari, SUA e pe primul loc în topul ţărilor care ajută militar şi financiar Ucraina.

Război în Ucraina, ziua 301 | Kievul a declanșat alarma antiaeriană pe întreg teritoriul Ucrainei. Sunt așteptate noi atacuri rusești

Președintele rus Vladimir Putin este așteptat să stabilească, miercuri, obiectivele militare pentru 2023, într-o întâlnire cu oficialii apărării. La rândul său, liderul Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski merge în SUA unde va fi primit miercuri de omologul său american Joe Biden, după care se va adresa Congresului Statelor Unite, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a menţinut marţi poziţia cu privire la "garanţiile" de securitate care ar trebui acordate Rusiei dacă vor avea loc discuţii de pace la sfârşitul războiului din Ucraina.

300 de zile de când Vladimir Putin nu a ocupat Kievul în 3 zile

300 de zile de când ruşii au declanşat iadul pe pământ, intrând cu tancurile în Ucraina. Jafuri, violuri, civili torturați şi apoi ucişi, gropi comune, un număr încă neştiut de victime. Aşa se poate descrie în câteva cuvinte invazia ruşilor. Sunt 300 de zile de când lumea liberă s-a unit împotriva Rusiei, de când milioane de refugiaţi ucraineni nu ştiu când se vor mai putea întoarce la ce a mai rămas din "acasă".