Război în Ucraina, ziua 74 | U2, concert surpriză într-o stație de metrou din Kiev. Forțele ruse bombardează constant fabrica Azovstal

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat, sâmbătă seară, că evacuarea civililor adăpostiți în buncărele de la uzina Azovstal s-au încheiat, urmând ca duminică să fie deschise noi coridoare umanitare pentru locuitorii din Mariupol și așezările din jurul orașului. Atacurile trupelor ruse au continuat atacurile în mai multe zone din Ucraina. Patru rachete de croazieră au lovit orașul-port din sud, Odesa, în timp ce în nordul Ucrainei, în orașul Sumî, rachetele ruseşti au vizat două locaţii. De asemenea, forțele ruse au bombardat și regiunea Harkov. Sâmbătă seară, a fost lovită o școală din satul Belogorovka, regiunea Luhansk, în subsolul căreia se adăposteau 90 de localnici.

Rușii au bombardat o școală dintr-o localitate din estul Ucrainei. Un oficial din Luhansk spune că cele 60 de persoane prinse sub clădire ar putea fi moarte. Salvatorii încă încearcă să găsească supraviețuitori

Armata rusă a bombardat o școală dintr-o localitate din estul Ucrainei, unde erau adăpostiți aproape o sută de civili. Există temeri că cel puțin 60 dintre ei au fost uciși - anunță autoritățile de la Kiev. La Mariupol, luptătorii ucraineni din combinatul siderurgic asediat de ruși, spun că vor continua să reziste. Cei 300 de civili refugiați în subteranele combinatului au fost cu toții evacuați.

NATO avertizează că urmează ''o şi mai mare brutalitate'' şi "distrugeri masive" comise de Rusia în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianţa Nord-Atlantică "nu a observat nicio schimbare" în strategia nucleară a Moscovei, însă a avertizat că trebuie să ne pregătim pentru "şi mai multe distrugeri masive" comise de Rusia în războiul din Ucraina şi a pledat pentru "intensificarea" livrărilor de arme către Kiev, transmite duminică EFE.

Povestea Elinei, funcţionară la Azovstal, care a crezut că oţelăria din Mariupol era un loc sigur. Nu a mai văzut lumina zilei decât după aproape două luni, când a reuşit să iasă din oțelărie

Elina Vasîlivna era funcţionară la oţelăria Azovstal din Mariupol şi ştia că în fabrică există o importantă rezervă de apă, aşa că, atunci când casa ei a rămas fără alimentare cu apă potabilă, i-a propus soţului să se refugieze acolo. Se întâmpla la 4 martie, scrie agenţia EFE într-un reportaj, adăugând că Elina nu a mai văzut lumina zilei decât după aproape două luni, când a reuşit să iasă din Azovstal cu primul convoi al ONU care a evacuat civili din Mariupol.

Zelenski: Acțiunile ocupanților ruși reamintesc fiecărei națiuni că este imposibil să învingi răul o dată pentru totdeauna

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus într-un mesaj, publicat sâmbătă seară pe Telegram, că acțiunile ocupanților ruși, mai ales în ajunul Zilei Comemorarii tuturor victimelor celui de-al Doilea Război Mondial și a Zilei Victoriei asupra nazismului, ar trebui să reamintească fiecărui stat și fiecărei națiuni că este imposibil să învingi răul o dată pentru totdeauna.

Strategia României la criza refugiaţilor din Ucraina, prezentată la întâlnirea Jill Biden de către Mădălina Turza, coordonatorul strategic al asistenţei umanitare în România

Strategia României la criza umanitară a refugiaţilor din Ucraina, cu accent pe asistenţa psihologică destinată persoanelor care au trecut prin trauma războiului, a fost prezentată, sâmbătă, de consilierul de stat din cadrul Cancelariei premierului, Mădălina Turza, coordonator strategic al asistenţei umanitare a refugiaţilor, în cadrul unei întâlniri cu Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden.