Profesoară din Rusia, arestată pentru că a povestit la ore despre invazia din Ucraina. Cum au dat-o elevii în vileag

O profesoară din vestul Rusiei este cercetată penal de la sfârșitul lunii martie pentru că a făcut comentarii împotriva războiului în sala de clasă. Cum au aflat autorităţile despre afirmaţiile profesoarei? Elevii au înregstrat-o şi apoi au dat-o în vileag. Profesoara se află acum în arest la domiciliu şi aşteaptă verdictul din justiţie: amendă sau peste 10 ani de închisoare pentru "răspândire de informaţii false".

ZIUA 47 | Cancelarul Austriei a avut o întâlnire cu Putin. Lavrov spune că Rusia nu va face pauză în operațiunea militară pentru negocieri. Zelenski cere ajutor militar

Cancelarul Austriei a mers la Moscova să-i spună în persona lui Putin că cel puțin moral, a pierdut războiul. Este primul lider din UE care se vede cu Putin de la începutul invaziei, în timp ce armata rusă pregătește o ofensivă de amploare în estul Ucrainei. La Mariupol, militarii ucraineni spun că au rămas fără muniție în timp ce se încearcă din nou evacuarea civililor. Rachetele rușilor au continuat să cadă și în alte zone, inclusiv în centrul țării, unde au distrus un aeroport.

EXCLUSIVITATE Oleksander și-a încuiat casa și a plecat ca să își salveze familia. Astăzi s-a întors în Borodianka și casa lui nu mai e. Blocurile din oraș, rupte în două de bombe. Supraviețuitorii își caută rudele

Moarte și ruine! Asta a lăsat în urma armata rusă în Borodianka, o localitate de la nord de Kiev. Imaginile surprinse acolo de echipa Știrilor TVR sunt tulburătoare. Oamenii povestesc suferința pe care au îndurat-o de când a început războiul. Unii au reușit să fugă și s-au întors acum să își plângă rudele moarte. Alții au căzut secerați de bombele și atrocitățile comise de ocupația rusă. Mărturiile, într-un reportaj ÎN EXCLUSIVITATE realizat de Alexandru Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă.

EXCLUSIV Corespondentul TVR a ajuns în Borodianka. Pompierii caută supraviețuitori și cadavrele celor dispăruți sub dărâmăturile unui bloc de nouă etaje

În nordul Ucrainei, în zona Kiev, continuă descoperirea altor cadavre lăsate în urmă de Armata Rusă. Jurnaliştii TVR au trecut prin Bucha, unul dintre orașele în care doar câţiva localnici au scăpat cu viaţă. Avem mărturiile lor, înfricoşătoare! Și filmări terifiante cu un oraş transformat în ruine. Echipa TVR din Ucraina, formată din Alexandru Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă, a ajuns astăzi în Borodianka. Este o localitate distrusă aproape în totalitate de bombardamentele ruseşti. Alex Costache ne transmite: 

Papa deplânge ''nebunia războiului'' în Duminica Floriilor

Papa Francisc a denunţat duminică ''nebunia războiului'' într-o ''lume violentă şi rănită'', în timpul omiliei sale în Duminica Floriilor în care mii de credincioşi romano-catolici au revenit în Piaţa Sfântul Petru după pandemie, relatează EFE.