Refugiată pentru a doua oară în viaţă: În Al Doilea Război Mondial a fugit de nazişti, acum fuge de ruşi

Prin Vama Siret trec zilnic câteva mii de refugiați din Ucraina. Primul cort amplasat chiar la intrarea în România a fost amenajat de organizații evreiești din Israel și România. Aici a ajuns şi Claudia Bordeina care are aproape 90 de ani. A văzut ororile celui de-Al Doilea Război Mondial cu ochi de copil. Un copil din comunitatea evreiască din Ucraina. A fugit de naziști în Munții Ural. Iar acum fuge de ruși și vrea să se stabilească în Israel.

21 de morți şi 25 de răniți în atacul de la Merefa, regiunea Harkov.

La Kiev bucăţi dintr-o rachetă rusească au lovit un bloc de apartamente. O persoană a murit iar alte trei au fost rănite. Ruşii au distrus de asemenea şi o piaţă din Harkov. Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa acolo. Pe front ruşii pierd teren. Batalionul ucrainean Azov al Gărzii naţionale a dat publicităţii imagini din dronă în care se poate vedea cum un tanc rus este distrus la intrarea în Mariupol. Primarul oraşului, răpit de ruşi, a fost eliberat şi a vorbit la telefon cu preşedintele Zelenski. Preşedintele ucrainean şi-a continuat seria de discursuri în parlamentele lumii cu o intervenţie în Budestag, unde a făcut apel la ajutor imediat.Se aşteaptă în continuare o soluţie diplomatică la conflict. Ministrul turc de externe s-a deplasat la Moscova şi Kiev pentru a facilita o încheiere cât mai rapida a ostilităţilor. Oamenii continuă să fugă din Ucraina. Gara din Odesa a fost luată cu asalt de locuitori ai oraşului vecin, Mikolaiv, aflat sub asaltul armatei ruse.

ARTROM Slatina și Reșița nu au plătit salariile celor 2.400 de angajați, iar funcționarea uzinelor este pusă sub semnul întrebării, după sancțiunile aplicate oligarhilor ruși

Efectele blocării conturilor oligarhilor ruși se resimt și la societățile pe care aceștia le dețin în România. ARTROM Slatina și Reșița nu au plătit salariile celor 2.400 de angajați, iar funcționarea uzinelor este pusă sub semnul întrebării. Situația s-ar putea rezolva însă curând, pentru că acționarul principal rus s-a retras. În paralel, guvernul pregătește un pachet de măsuri pentru cei afectați de sancțiunile impuse Rusiei.