ucraina
Pe 24 februarie, după ce Rusia a lansat o invazie militară în Ucraina, o imagine insolită a început să se răspândească pe reţelele de socializare - o fotografie cu Puşkin, cifra 7 şi mai multe rânduri de pictograme reprezentând emoji-ul "person walking" ("persoană care merge"), informează joi BBC.
Negocierile din Antalia dintre Ucraina şi Rusia s-au încheiat. Lavrov neagă bombardamentele asupra civililor. Kuleba spune că discuţiile nu au progresat
Întâlnirea dintre miniştrii de Externe ai Ucrainei şi Rusiei s-a încheiat fără niciun rezultat concret. Dmytro Kuleba nu a reuşit să obţină un acord pentru un armistiţiu de 24 de ore pentru un culoar umanitar la Mariupol. Este pentru prima dată, de la declanşarea invaziei ruseşti, când Moscova şi Kievul participă la un dialog direct la acest nivel.
Un bărbat din Ucraina a murit trecând râul Tisa în România
Un cetățean ucrainean s-a înecat și doi au fost duși la spital după ce au încercat să treacă ilegal Tisa din Ucraina în România.
ONU dezminte că angajații săi ar fi primit indicații să evite cuvintele "război" şi "invazie"
Purtătorul de cuvânt al secretarului general ONU a dezmințit că angajații ONU ar fi primit indicații speciale să evite anumite cuvinte în legătură cu criza din Ucraina. El a arătat diverse mesaje pe rețele de socializare sau înregistrări ale unor declarații oficiale pentru a-și susține afirmaţiile.
Ministerul Apărării Naționale: Afirmația Ministerului rus al Apărării este în totalitate falsă - pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene
Cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel "nu iau parte la confruntări", facem următoarele precizări: Afirmația este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene, a transmis, miercuri seară, Ministerul Apărării Naționale.
LIVE TEXT 15 zile de război în Ucraina.
Autorităţile din Ucraina anunţă că cel puțin 71 de copii au fost uciși şi cel puțin 100 au fost răniți în Ucraina de la începutul războiului. Mai mult de 2,3 milioane de persoane au părăsit Ucraina din 24 februarie. Ministrul de Externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că Ucraina este dispusă să renunţe la intrarea în NATO dacă Consiliul de Securitate al ONU şi ţările vecine îi garantează securitatea. Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate din Izium. „Datorită armatei noastre, Gărzii Naționale, grănicerilor, poliției, forțelor noastre de apărare teritorială, nu suntem sclavi. Și nu vom fi niciodată. Pentru că nu este în spiritul nostru”, a spus președintele Volodimir Zelenski, într-un nou mesaj.
Fundația Regală Margareta și alte organizații oferă consiliere și ajutor pentru refugiatele singure
Multe refugiate din Ucraina au plecat singure din țară şi au nevoie de îndrumare pentru a nu cădea pradă unor răufăcători sau reţele de trafic uman. Românii care le-au întins o mână de ajutor și le-au pus la dispoziție temporar un adăpost le sfătuiesc să nu plece în alte ţări, dacă nu au plan sigur. Iar unele organizații le oferă chiar și consiliere psihologică, la nevoie. Atenție, urmează detalii cu impact emoțional!
SUA și Germania au respins oferta Poloniei care vrea sa doneze avioanele MIG 29 pentru Ucraina
Statele Unite au respins oferta Poloniei care a anunţat că este gata să doneze Ucrainei avioanele Mig 29 pe care le deţine. Și Germania s-a opus, pentru că nu vrea să fie implicată în criza din Ucraina prin livrarea de arme letale.
CORESPONDENȚĂ DE RĂZBOI Jitomir, după bombardament. Printre ruine, foc și fum, oamenii scotocesc după ce le-a mai rămas din viața de dinainte: haine, încălțăminte, fotografii, electrocasnice, jucării
În orașele bombardate, localnicii încearcă să își recompună viața din rămășițele împrăștiate printre ruine. La Jitomir, situat la 130 de kilometri de Kiev, zeci de case și clădiri au fost distruse de rachete. Iar oamenii trăiesc cu groază în fiecare minut. Un bombardament a avut loc și aseară. Urmăriți un reportaj în exclusivitate realizat de Alex Costache și Alexandru Zugravu. Atenție, urmează detalii și imagini cu impact emoțional!

