ucraina
Peste o mie de cetățeni azeri, care au fugit din calea războiului, au ajuns cu bine în Gara de Nord din Capitală, după miezul nopții. În garnitură au fost și zeci de ucraineni. Refugiații au fost duși în mai multe centre de adăpost.
LIVE TEXT A noua zi de război în Ucraina. Primarul din Mariupol cere coridor umanitar pentru evacuarea civililor.
Armata rusă continuă să atace pe toate fronturile. Potrivit unor informații, armata ucraineană ar fi lansat vineri seara o contraofensivă în regiunea Harkov. La sud, orașul port Mariupol este înconjurat, nu are apă, căldură sau electricitate și rămâne fără alimente, iar primarul a cerut un coridor umanitar pentru evacuarea civililor. Și la Nikolaiev (Mykolayiv), alt port strategic, rușii au lansat o ofensivă, respinsă însă de armata ucraineană. În orașul Cernihiv, din nord, cel puțin 47 de oameni au murit după ce bombele au lovit blocuri, spitale și scoli. Și în jurul Kievului mai multe localități au fost evacuate de urgență. Localitatea Borodianka este un morman de moloz fumegând. Aproape toate blocurile de pe principala arteră a orașului au fost lovite. Deocamdată, asaltul în forță asupra Kievului nu s-a produs, iar uriașul convoi al armatei ruse este în continuare la 25 de km de capitala Ucrainei. Pe lângă lovirea țintelor civile, pe unde trec, rușii fac prăpăd, potrivit ministrului ucrainean de externe, care acuză soldații inclusiv de violuri. Un incendiu a izbucnit la centrala nucleară Zaporizhzhia din Ucraina, după ce a fost bombardată de forțele ruse și a provocat îngrijorare cu privire la siguranța infrastructurii atomice a Ucrainei. Vladimir Putin i-a spus cancelarului german că a treia rundă de discuții dintre Rusia și Ucraina este programată pentru acest weekend.
LIVE TEXT Îngrijorări internaționale după incendiul de la centrala nucleară Zaporojie, atacată de forțele ruse.
Un incendiu a fost declanșat la centrala nucleară de la Zaporojie în jurul orei 02.00, în urma tirurilor intense ale forțelor ruse. Ministrul Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, a avertizat imediat că, dacă aici se produce o explozie, va fi de 10 ori mai mare decât cea de la Cernobîl. Accesul pompierilor a fost oprit de forțele militare ruse, când 3 etaje dintr-o clădire încă mai ardeau. Președintele Joe Biden l-a sunat pe președintele Ucrainei. Zelensky a acuzat Rusia de terorism nuclear. Conform Moscovei, trupele sale controlau zona încă din 28 februarie şi sabotori ucraineni au lansat în noaptea de joi spre vineri un atac într-o acţiune de provocare. Ambasadorul ucrainean la ONU, Sergiy Kyslytsya, a acuzat Rusia că a mințit în legătură cu ocuparea centralei nucleare și a spus că bombardamentele sunt încă în desfășurare. Pentagonul a declarat vineri seara că nu au existat „scurgeri de material radioactiv” și a precizat că nu poate spune despre „starea operațională” în care se află acum centrala sau dacă rușii dețin controlul.
Rușii încep să resimtă efectele sancțiunilor. Cozi imense la bancomate. Valuta poate fi scoasă din bancă doar de la casă, cu programare prealabilă
Pe zi ce trece, panica şi neliniştea se instaurează în rândul ruşilor. Toţi se tem că îşi pierd banii, se devalorizează, mai ales dacă au conturi în ruble. Pe străzile din Moscova se simte tensiunea, a constatat corespondentul TVR Liviu Iurea.
Ambasadorul UE la Moscova: Utilizarea tactică a armelor nucleare este discutată în Rusia
Markus Ederer, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Rusia, a declarat joi că autorităţile ruse iau în discuţie posibilitatea utilizării armei nucleare într-un mod "tactic" în scopul dezamorsării conflictului iscat de invadarea Ucrainei, relatează EFE.
Fugari din Ucraina bombardată, adăpostiți în casele românilor, în drum spre Polonia. Virgil Ianțu, gazdă de ucraineni: Să-i tratăm nu ca pe nişte refugiaţi, ci ca pe nişte musafiri!
Atinşi până la lacrimi de drama semenilor din Ucraina, nenumăraţi români le oferă casă şi masă celor ajunşi pe drumuri din cauza războiului. Mulţi sunt găzduiţi în Bucureşti, la cei care pot să ofere un pat cald. Pentru majoritatea e doar un scurt popas în drumul spre Occident. Oamenii sunt impresionaţi de căldura şi grija cu care sunt înconjuraţi şi răspund cu gesturi simbolice, pline de emoţie.
Jen Psaki: Casa Albă nu are deocamdată nicio evaluare în privința interzicerii importurilor rusești
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat joi, într-o conferință de presă, că în acest moment, nu există planuri pentru o întâlnire sau o discuție telefonică între președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin. "Acum nu este momentul", a punctat Psaki, care a mai spus că nu există o evaluare în privința interzicerii importurilor rusești.
Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei. El acuză Ucraina că foloseşte civilii ca scuturi umane şi susţine că ofensiva rusă ''decurge conform planului''
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat joi ''neonaziştii'' ucraineni că folosesc populaţia ca scuturi umane în faţa ofensivei Rusiei și a susţinut că aceasta se desfăşoară ''conform planului'', relatează agenţiile internaționale de presă.
Polonia participă la grupul de luptă NATO din România. Alianța intensifică supravegherea aeriană, cu aparate AWACS
Polonia se alătură forțelor care vor contribui la grupul de luptă al NATO pentru România. Anunțul a fost făcut de premierul Nicolae Ciucă, după ședința comună a guvernelor României și Poloniei. Între timp. Alianța a intensificat misiunile de supraveghere a spațiului aerian al NATO, în special în zonele de graniță cu Ucraina, cu avioane AWACS.

