LIVE TEXT Ucraina invadată de ruși - Ziua 6. Atacuri la Harkov și asupra capitalei Kiev.

Turnul televiziunii publice din Kiev a fost atacat marți seara, iar cinci oameni şi-au pierdut viaţa. Atacul a venit la doar câteva minute după ce Ministerul rus al Apărării a transmis un mesaj prin care cerea locuitorilor să plece pentru că vor urma bombardamente masive. Bombardamente au avut loc și în Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei. Invazia Rusiei începe să se poticnească, potrivit americanilor. Un oficial din departamentul Apărării, citat de agenţia Reuters sub protecţia anonimatului, afirmă că ruşii se confruntă cu lipsa proviziilor de hrană şi cu probleme de moral. Potrivit aceleiaşi surse, mai multe unităţi ruseşti ar fi depus armele. Un uriaş convoi cu armament care se întinde pe mai bine de 60 de km şi care merge spre Kiev nu pare că a avansat semnificativ comparativ cu prima parte a zile, a declarat acelaşi oficial american.

Casa Albă: Un război nuclear nu poate fi purtat decât o dată. Nu avem niciun motiv să schimbăm nivelul de alertă, deocamdată. Washingtonul acordă Ucrainei asistență suplimentară în valoare de 350 de milioane de dolari

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat luni că provocarea nucleară a Rusiei este una extrem de periculoasă și a precizat că SUA nu modifică, deocamdată, nivelul de alertă. Washingtonul acordă Ucrainei asistență suplimentară în valoare de 350 de milioane de dolari. SUA este cel mai mare furnizor de ajutor umanitar în Ucraina, a subliniat Casa Albă.

Kiev, Harkov, Herson. Armata rusă plănuia să captureze oraşele cheie ale Ucrainei în două zile, afirmă serviciile secrete ucrainene. 20 de miliarde de dolari pe zi îi costă pe ruși războiul

Armata rusă plănuia să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei - Kiev, Harkov şi Herson - într-o "operaţiune specială" de două zile, dar blitzkrieg-ul lui Vladimir Putin a eşuat lamentabil. În cinci zile armata ucraineană a respins toate atacurile inamice asupra acestor oraşe, relatează agenţia de presă Unian, citând surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.