Canada anunţă a treia serie de sancţiuni împotriva Rusiei: “Dispreţul preşedintelui Putin pentru libertate, democraţie, dreptul internaţional şi viaţa umană trebuie să aibă consecinţe”

Canada a anunţat "a treia serie de sancţiuni concertate" care îi vizează în mod specific pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe ministrul său de externe, Serghei Lavrov, dar şi regimul belarus "care a facilitat această invazie", a indicat vineri premierul Justin Trudeau, notează AFP, citată de Agerpres.

Secretarul general al ONU: "Mor civili, soldaţii trebuie să se întoarcă în cazărmile lor. Liderii trebuie să se îndrepte către calea dialogului şi a păcii"

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut vineri întoarcerea "soldaţilor în cazărmile lor", în timp ce războiul dintre Rusia şi Ucraina face ravagii, afirmând că este necesar "să se acorde o nouă şansă păcii" după vetoul Rusiei în Consiliul de Securitate asupra unei rezoluţii denunţând Moscova, notează AFP.

Ungaria propune să găzduiască tratative Rusia - Ucraina. CNN: Președintele Ucrainei i-a cerut premierului israelian Naftali Bennett să găzduiască și să ajute la medierea negocierilor dintre Kiev și Moscova

Ungaria s-a oferit vineri seară să găzduiască la Budapesta tratative de pace între Rusia şi Ucraina, transmite AFP. Pe de altă parte, președintele Ucrainei i-a cerut premierului israelian Naftali Bennett să găzduiască și să ajute la medierea negocierilor dintre Kiev și Moscova, declarase anterior, pentru CNN, ambasadorul Ucrainei în Israel.

Rol strategic în regiune. Rusia ar putea instala sisteme de rachete pe Insula Șerpilor

Rusia a capturat Insula Șerpilor, aflată la 45 de km de România. A atacat insula cu un crucișător aflat în serviciul flotei Mării Negre. Potrivit ministerului rus al Apărării, 82 de soldați ucraineni s-au predat. Kievul a anunțat că 13 militari au murit. Insula are un impact strategic pentru securitatea în regiune, inclusiv pentru România și a reprezentat un reper în procesul României cu Ucraina la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Loara Ștefănescu a discutat cu fostul șef al Statului Major al Armatei, Ștefan Dănilă, și a prezentat la Telejurnal efectele acestei noi situații.