Militarii ucraineni se pregătesc pentru o posibilă invazie a forțelor rusești

Forțele ucrainene fac exerciții militare în regiunea Luhansk, în apropierea zonei separatiste, în condițiile în care tensiunile de la granița cu Rusia sunt din ce în ce mai mari. Moscova își menține cerințele ca NATO să nu se mai extindă, capitalele occidentale amenință cu unele consecințe extrem de grave dacă Ucraina va fi invadată de forțele rusești.

Rusia cere NATO să revoce promisiunea de aderare a Ucrainei şi Georgiei la Alianţă. Stoltenberg: Nu putem accepta ca Rusia să restabilească un sistem în care marile puteri pot controla ceea ce fac sau nu alte ţări

Moscova a cerut, vineri, NATO să revoce angajamentul formulat în anul 2008 către Ucraina şi Georgia, conform căruia, într-o zi, aceste două ţări vor deveni membre ale Alianţei. În plus, cere ca Alianța să promită Rusiei că nu va desfăşura în ţările din apropierea sa arme care pot ameninţa securitatea acesteia, transmit agenţiile France Presse şi Reuters, preluate de Agerpres.

Îngrijorare în flancul estic al NATO. Jens Stoltenberg: Ucraina este un partener valoros al NATO şi toţi aliaţii susţin integritatea teritorială şi suveranitatea ei

Situaţia tensionată de la frontiera Ucrainei cu Rusia îi preocupă pe toţi liderii din flancul estic al NATO, dar şi Alianţa Nord-Atlantică. Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a organizat consultări cu partenerii din zonă şi a prezentat propria evaluare a situaţiei. Preşedintele Klaus Iohannis a insistat pentru creşterea prezenţei militare americane în regiune.

Președintele SUA, Joe Biden, consultări cu aliații din estul Europei. Priorități de securitate după videoconferința cu liderul de la Kremlin. Între timp, Putin: Rusia are o politică externă pașnică

Președintele american Joe Biden are astăzi consultări telefonice cu 9 țări est-europene membre NATO, inclusiv cu România. Le va face liderilor acestor state rezumatul discuțiilor cu omologul rus Vladimir Putin, le va asculta opiniile, potrivit unui comunicat de la Casa Albă, și va reafirma angajamentul Statelor Unite față de securitatea transatlantică.

Rusia negociază un nou aranjament de securitate. După întâlnirea online Biden-Putin, discuții la nivel de experți

Cel mai probabil, întâlnirea Biden-Putin nu va fi urmată de un conflict la frontiera Ucrainei, susțin cei mai mulți dintre analiștii de politică externă. Dan Dungaciu este de părere că tensiunea din ultimele săptămâni este folosită de Putin pentru a negocia mai bine un nou aranjament de securitate, astfel încât NATO să nu-i ajungă Rusiei la frontiere.

Din Situation Room la Soci. Biden nu a făcut nici promisiuni, nici concesii. A declarat ferm că orice țară poate alege liber cu cine să se asocieze, răspunzând garanțiilor cerute de Putin privind stoparea extinderii NATO spre est

Rusia se expune unor sancţiuni severe în cazul unei escaladări în Ucraina. Este mesajul transmis direct de preşedintele american Joe Biden omologului Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a cerut înca o dată garanţii că NATO nu se va extinde spre Est. Videoconferinţa de două ore Biden-Putin s-a desfăşurat pe fondul temerilor tot mai accentuate că ruşii pregătesc un atac împotriva vecinilor ucraineni.