Așteptare mai lungă la Unitățile de Primire Urgențe. 5 milioane de români merg anual la urgență

Dacă trebuie să mergeţi în Unităţile de Primiri Urgenţe, înarmaţi-vă cu răbdare. Printr-un ordin de ministru, a fost prelungit timpul de aşteptare pentru cazurile care nu prezintă risc vital. Astfel, dacă până acum, potrivit legii, pacienţii aşteptau cel mult două ore până când erau preluaţi de un medic, acum, timpul se poate dubla. Autoritățile spun că au adaptat legea la realitate.