urs impuscat
E alertă în județul Neamț unde un urs a atacat un paznic de vânătoare! Momentul a fost surprins pe camera de supraveghere. Animalul a fost ucis de un vânător, iar bărbatul rănit, transportat la spital. Localnicii din Poiana Teiului spun însă că urșii ajung tot mai des în zonă și fac pagube. Peste 20 de comune cer acum Guvernului să schimbe legislația și să le permită să intervină mai eficient.
A fost împușcată ursoaica ce intra regulat în curtea unei familii din Vidra, județul Vrancea
O ursoaică de un an şi jumătate care a pătruns, în noaptea de luni spre marţi, în curtea unei familii cu patru copii din satul Cucuieţi, comuna Vidra, a fost împuşcată, au informat reprezentanţii administraţiei locale.
Un urs agresiv din Harghita a fost împușcat. Revenea des la o fermă unde a omorât o vacă
Ursul care la începutul săptămânii a omorât la o vacă în comuna harghiteană Suseni a fost împușcat azi dimineață. Animalul a tot revenit la ferma în care a atacat bovina, așa că fermierul a fost nevoit să sune de fiecare dată la numărul de urgență 112.
Dosar penal pentru patru bărbaţi care au împușcat ilegal un urs. Braconajul a fost organizat de un cadru militar
O partidă ilegală de vânătoare s-a terminat cu dosar penal pentru patru bărbaţi din Bistriţa-Năsăud şi Bihor. S-a întâmplat pe Fondul de Vânătoare al primăriei Bistriţa, unde vânătorii au împuşcat un urs.
11 urşi vor fi împuşcaţi zilele următoare. Sunt exemplare periculoase, care au atacat oameni şi au provocat pagube în gospodării
Mai mulţi urşi vor fi împuşcaţi zilele următoare. Sunt exemplare periculoase, care au atacat oameni şi au provocat pagube în gospodării. Pentru cinci dintre ei, Ministerul Mediului a emis deja ordine de derogare. Pentru alţi şase se vor semna curând actele. Săptămâna trecută, doi dintre urşii care au semanat teroare la Comarnic şi Rucăr au fost deja eliminaţi.
Un urs a fost ucis de braconieri pentru carne. Capul, labele și blana au fost găsite în saci, în albia unui pârău
Caz grav de braconaj în județul Neamț. Rămășițele unui urs împușcat au fost găsite în albia unui pârâu de munte. Din primele indicii, animalul a fost împușcat ilegal, doar pentru carne. Polițiștii îi caută acum pe braconieri.
Prințul de Liechtenstein a vânat legal. Este prima concluzie în urma controlului cerut de ministrul Mediului. Probele ADN ale ursului împușcat vor fi analizate
Prinţul Emanuel de Liechtenstein, cel care l-ar fi împușcat pe ursul Arthur, a vânat legal în România. Avea permis de portarmă si autorizație de vânătoare. Este prima concluzie în urma controlului cerut de ministrul Mediului.
DNA: Dosar penal pentru abuz în serviciu în cazul uciderii ursului Arthur
Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis un dosar penal în care se investighează "in rem" fapte de abuz în serviciu în cazul uciderii ursului Arthur.
Un urs care a intrat de două ori în curtea unui liceu din Miercurea Ciuc a fost în cele din urmă împuşcat
Un urs care a fost îndepărtat de două ori din curtea unui liceu din Miercurea Ciuc a fost împuşcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce Ministerul Mediului a autorizat intervenţia, a informat Instituţia Prefectului judeţului Harghita.
- 1
- 2

