Masha, o ursoaică exploatată timp de două decenii de un circ din Ucraina, va fi adusă în sanctuarul din Zărneşti

O ursoaică din Ucraina se pregăteşte să se mute în România. O asociaţie pentru protecţia animalelor din ţara vecină vrea să aducă animalul la noi pentru că nu îi mai poate găsi un loc de trai decent. Masha a fost exploatată aproape două decenii de un circ ambulant şi a locuit mare parte din viaţă într-o cuşcă. Dacă lucrurile nu se complică în Ucraina, pe 1 martie ursoaica ar putea să ajungă în sanctuarul de la Zărneşti.

Proiectul privind intervenția imediată asupra urșilor, aprobat în Camera Deputaților, for decizional. Intervenția imediată va fi posibilă și în extravilan

Urșii considerați periculoși vor putea fi împușcați și în afara localităților. Deputații au votat pentru o modificare legislativă. Inițial, ordonanța prevedea că un urs considerat periculos poate fi alungat, capturat, tranchilizat, relocat sau împușcat doar în interiorul localităților. Reprezentanții ONG-urilor nu sunt de acord cu noua regulă și atrag atenția că, în acest fel, urșii trofeu ar putea deveni o țintă clară.

Bărbat găsit decedat într-o zonă împădurită, din județul Harghita. Este posibil să fi fost atacat de urs. Informații cu puternic impact emoțional!

Un bărbat de 69 de ani, din localitatea Suseni, a fost găsit decedat, sâmbătă seara, într-o zonă împădurită din apropierea localităţii sale de domiciliu, posibil atacat de urs, a informat luni dimineaţa, IPJ Harghita. În zonă, numărul exemplarelor este de 10 ori mai mare decât ar trebui să fie. Vă avertizăm că urmează informații cu puternic impact emoțional! 

Pui de urs prins în gardul unei livezi, salvat după mai multe ore de chin

Un pui de urs a fost salvat după ce s-a prins în sârma unui gard, la marginea localității buzoiene Haleș. Norocul sălbăticiunii a venit de la un tânăr care a mers să adune lemne de foc. Acesta l-a văzut pe puiul de urs cum suferă și a anunțat autoritățile locale. Atenţie, sunt imagini care vă pot afecta emoțional!

Un cioban din Hunedoara a fost mutilat de urs. Bărbatul a fost rănit grav la față și și-a pierdut vederea

Un cioban din județul Hunedoara a fost atacat de un urs în timp ce era pe dealuri cu oile. Bărbatul a auzit că s-ar apropia o sălbăticiune, dar nu a mai apucat să se adăpostească. A fost rănit grav în zona feței și a fost dus de urgență la Timișoara. Medicii de la Spitalul Municipal l-au operat timp de mai multe ore, pentru a-i reconstrui fața. Atenţie, urmează informații care vă pot afecta emoţional!