Război în Ucraina, ziua 204

Ucraina va livra electricitate către Uniunea Europeană în ritm susținut. Acesta este unul din subiectele discutate la Kiev de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu președintele Zelenski. Între timp, rușii continuă bombardamentele încercînd să estompeze avansul trupelor ucrainene în est. Au lovit un rezervor de apă din zona Krivoi Rog și au avariat un dig. Aseară, președintele a fost implicat într-un accident rutier la Kiev. A scăpat nevătămat. Mașina prezidențială a fost lovită de un autoturism.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan: Aderarea României la spațiul Schengen va crește securitatea Europei

"Așa cum am extins NATO fiindcă Finlanda și Suedia au dorit să adere și pentru că îndeplinesc criteriile, așa va trebui să extindem și spațiul Schengen fiindcă va însemna mai multă securitate pentru noi toți", a declarat, miercuri, eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE, la dezbaterea din plenul Parlamentului European privind starea Uniunii.

Rareș Bogdan, în Parlamentul European: În numele solidarității, dar și al dreptului său, România cere ce i se cuvine: aderarea la Schengen. După 11 ani nedrepți de așteptare

Rareș Bogdan a vorbit astăzi în Parlamentul European, în ziua în care președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a prezentat starea Uniunii Europene. Eurodeputatul PNL a cerut ca România să fie acceptată în spațiul Schengen, “după 11 ani nedrepți de așteptare”. “Care este starea reală a Uniunii Europene! Cu state care stau în lojă și state care stau la ușă? România îndeplinește toate condițiile”, a precizat Rareș Bogdan.

Uniunea Europeană va constitui rezerve strategice de litiu şi metale rare și va înfiinţa o nouă bancă dedicată dezvoltării hidrogenului

Uniunea Europeană va constitui ''rezerve strategice'' pentru a evita întreruperile de aprovizionare cu materii prime ''cruciale'' pentru industria sa, în special metale rare şi litiu a căror ofertă mondială este controlată în prezent de China, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său anual privind starea UE, susţinut miercuri la Strasbourg în plenul Parlamentului European. Oficialul european a mai anunțat că UE va înfiinţa și o nouă bancă dedicată dezvoltării hidrogenului, prin intermediul căreia va investi 3 miliarde de euro "pentru construirea viitoarei pieţe" a acestei energii în plină dezvoltare.