Ursula von der Leyen
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că deciziile privind obligativitatea vaccinării anti-COVID privesc statele membre ale Uniunii Europene, subliniind că afirmaţiile preşedintelui CE, Ursula von der Lyen, pe acest subiect reprezintă "o părere personală a doamnei preşedinte".
UE anunță investiţii de 300 de miliarde euro, care să sprijine o redresare la nivel mondial, în perioada 2021-2027
Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate au lansat, miercuri, Portalul mondial (Global Gateway), noua strategie europeană menită să dezvolte conexiuni inteligente, curate şi sigure în sectorul digital, al energiei şi al transporturilor şi să consolideze sistemele de sănătate, educaţie şi cercetare din întreaga lume.
Ursula von der Leyen: Vaccinarea obligatorie trebuie discutată
Pentru prima oară în această pandemie, de la Bruxelles se lansează ideea vaccinării obligatorii în Uniunea Europeană. Este o discuţie necesară, consideră preşedinta Comisiei Europene, mai ales în contextul răspândirii noii variante Omicron. Dincolo însă de această tulpină, cazurile de covid se înmulţesc pe zi ce trece şi tot mai multe state iau măsuri dure.
Preţurile europene la gaze şi electricitate au atins noi recorduri pe fondul crizei energetice
Preţurile de referinţă în Europa la gaze naturale şi electricitate au atins marţi noi maxime istorice, pe fondul temerilor persistente cu privire la aprovizionare în contextul celei mai grave crize energetice din ultimele decenii, transmite Bloomberg.
Preşedinta CE, despre preţurile mari la energie, răspuns la întrebarea TVR: Săptămâna viitoare, la o reuniune din Slovenia, vom discuta acest subiect. Iohannis: Preţurile mari pe energie - o problemă globală
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus luni, la Bucureşti, că subiectul preţurilor crescute la energie va fi discutat săptămâna viitoare, accentul fiind pus pe gospodăriile şi afacerile cu venituri mici. La rândul lui, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că preţurile mari la energie reprezintă o problemă globală, dar că aceste chestiuni sunt discutate atât la nivel european, cât şi în Guvernul de la Bucureşti.
Ursula von der Leyen: Noi, în Uniunea Europeană, suntem foarte norocoşi că avem acces la vaccinuri. Vă încurajez pe fiecare dintre dumneavoastră să vă vaccinaţi!
Cetăţenii Uniunii Europene sunt "foarte norocoşi" că au acces la vaccinul anti-COVID, a afirmat luni, la Bucureşti, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a încurajat oamenii să se vaccineze pentru a se proteja pe ei, dar şi pe cei apropiaţi.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Astăzi CE dă undă verde PNRR al României, în urma unei analize aprofundate și a unei foarte bune cooperări
Șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns la Bucureşti, unde a semnat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care România este mai aproape de cele 30 de miliarde de euro alocate țării noastre. Oficialul european a făcut declarații comune cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu, la Spitalul Universitar de Urgenţă. Știre în curs de actualizare.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în vizită oficială la București pe 27 septembrie
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la Bucureşti pe 27 septembrie, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt adjunct al Executivului comunitar, Dana Spinanţ.
2022, încă un test de rezistență pentru Uniunea Europeană. Discurs despre starea UE. Problema respectării statului de drept
O mulțime de provocări cărora trebuie să le facă față Uniunea Europeană au fost evocate de președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în fața parlamentarilor reuniți la Strasbourg. Toate au fost plasate în context global: de la criza sanitară, la lecțiile învățate în urma războiului din Agfanistan. Discursul despre starea Uniunii a încercat să răspundă, ca de fiecare dată, la întrebarea: cum va arăta Europa în 2022?

